x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul partidului de extremă dreapta Britain First, arestat după ce a făcut afirmaţii anti-islamite

Liderul partidului de extremă dreapta Britain First, arestat după ce a făcut afirmaţii anti-islamite

14 Dec 2017   •   17:11
Liderul partidului de extremă dreapta Britain First, arestat după ce a făcut afirmaţii anti-islamite

Liderul partidului de extremă dreapta Britain First, Paul Golding, a fost arestat în Irlanda de Nord, în urma unui discurs pe care l-a avut la un miting anti-islamist din Belfast, relatează The Guardian.

Golding, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat la scurt timp după ce a ajuns la Curtea Magistraţilor din Belfast. Acesta a fost acompaniat de deputata sa, Jayda Fransen, în vârstă de 31 de ani, prima sa apariţie după ce a fost acuzată de “folosirea ameninţărilor, abuz, comportament sau cuvinte jignitoare” la acelaşi miting.

“Detectivii care anchetează discursul făcut la mitingul Irlanda de Nord Împotriva Terorismului, duminică, 6 august 2017, au arestat un bărbat în vârstă de 35 de ani azi, joi, 14 decembrie, în zona Belfast.  Acesta a fost dus la secţia Musgrave PSNI pentru interogare. Nu există alte detalii în această etapă”, a spus Serviciul de Poliţie din Irlanda de Nord (PSNI).

Fransen, din Penge, are acuzaţii legate de un discurs pe care l-a făcut la un miting, la care au participat 50 de persoane, în afara oraşului Belfast. Fransen a negat acuzaţiile.

Judecătoarea Fiona Bagnall a luat în considerare solicitările poliţiştilor de a limitat implicarea lui Fransen în orice viitor miting, cât şi utilizarea site-urilor de socializare. Bagnall nu a limitat accesul lui Fransen pe site-urile de socializare, dar aceasta nu mai are voie să se afle la mai puţin de 500 de metri de orice demonstraţie sau paradă din Irlanda de Nord.

În această săptămână, un videoclip înregistrat în Belfast, în care Fransen vorbea despre “islamificarea pământului”, a fost postat pe pagina de Facebook a partidului Britain First. Aceasta s-a referit la Centrul Islamic Belfast, localizat în sudul oraşului, drept un “bârlog al nelegiurilor”

 

×