x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Linie telefonică directă între Coreea de Nord și Coreea de Sud

Linie telefonică directă între Coreea de Nord și Coreea de Sud

20 Apr 2018   •   11:27
Linie telefonică directă între Coreea de Nord și Coreea de Sud

Cele două Corei au deschis vineri o linie telefonică directă între liderii lor, a anunţat agenţia sud-coreeană Yonhap, citând preşedinţia de la Seul, informează AFP. 

Deschiderea acestei linii de comunicaţii are loc cu o săptămână înainte de un summit între preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong Un în Zona Demilitarizată (DMZ) ce divizează peninsula. 

Această linie leagă Casa Albastră, sediul preşedinţiei de la Seul, şi biroul de la Phenian al Comisiei nord-coreene pentru Afaceri de Stat, prezidată de liderul nord-coreean, una dintre funcţiile sale cele mai importante. 

"Conexiunea istorică între liderii celor două Corei tocmai a fost stabilită", a declarat Yoon Kun-young, înalt responsabil de la Casa Albastră. O conversaţie-test între operatori a durat patru minute şi 19 secunde. 

Summitul dintre Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean va fi punctul culminant al efervescenţei diplomatice care a cuprins regiunea după Jocurile Olimpice de Iarnă organizate în Coreea de Sud. El va fi de asemenea un preludiu al summitului istoric extrem de aşteptat între Kim şi preşedintele american Donald Trump. 

Dialogul între Coreea de Sud şi Coreea de Nord s-a mai purtat direct, la cel mai înalt nivel, doar de două ori în istorie. Acum va fi prima oară când un conducător de la Phenian va trece frontiera în partea sud-coreeană a DMZ. Deja există un acord asupra subiectelor care vor fi discutate, printre care denuclearizarea Peninsulei Coreea şi încheierea unui tratat de pace, care să înlocuiască armistiţiul semnat în 1953. 

Moon Jae-in a declarat joi că ar dori ca sfârşitul războiului intercoreean să fie declarat oficial înainte de încheierea unui tratat de pace, iar preşedintele Trump a anunţat că le va da "binecuvântarea" celor două părţi pentru a negocia un asemenea acord.

AGERPRES

×