x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra a început războiul cu Rusia

Londra a început războiul cu Rusia

15 Mar 2018   •   15:05
Londra a început războiul cu Rusia

Premierul britanic, Theresa May, a declarat, ieri, că Londra va expulza 23 de diplomaţi ruşi, considerând că Moscova este „vinovată” de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury, în sud-vestul Angliei.

Șefa executivului britanic a anunţat și „suspendarea contactelor bilaterale” cu Rusia. Numărul diplomaţilor ruşi acreditaţi în Marea Britanie era până acum de 59. „În baza Convenţiei de la Viena, Marea Britanie va expulza 23 de diplomaţi ruşi identificaţi ca fiind ofiţeri de informaţii sub acoperire”, a spus May în Parlamentul de la Londra. „Ei au termen o săptămână să părăsească Marea Britanie”, a adăugat ea. Premierul a mai afirmat că una dintre cele mai importante expulzări din Londra, din ultimii 30 de ani, va degrada capabilităţile serviciilor de informaţii ruseşti din Marea Britanie pentru următorii ani. „Vom îngheţa active ale statului rus ori de câte ori avem dovezi că pot fi folosite pentru a ameninţa viaţa sau bunurile cetăţenilor sau rezidenţilor britanici”, a declarat May. Ea a mai anunţat că Londra va anula o invitaţie adresată ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, de a vizita Marea Britanie şi nu va trimite niciun oficial sau membru al familiei regale la Campionatul Mondial de Fotbal din acest an, din Rusia. Răspunsul Rusiei la solicitarea Londrei de a oferi explicaţii în cazul Skripal „a demonstrat un dispreţ total pentru gravitatea acestor evenimente. Au tratat folosirea unui agent neurotoxic de uz militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi sfidare”, a spus May.

Ambasada Rusiei la Londra a declarat că decizia lui May e „un act ostil”, „inacceptabil, nejustificat şi obtuz”.

 

 

×
Subiecte în articol: londra expulzează diplomaţi ruşi