x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Luminile Turnului Eiffel vor fi stinse miercuri în sprijin faţă de oraşul Alep

Luminile Turnului Eiffel vor fi stinse miercuri în sprijin faţă de oraşul Alep

14 Dec 2016   •   16:08
Luminile Turnului Eiffel vor fi stinse miercuri în sprijin faţă de oraşul Alep
Sursa foto: pixabay.com

Luminile de pe Turnul Eiffel, emblemă a Parisului, vor fi stinse miercuri cu începere de la ora locală 20:00 (19:00, ora Franţei) în semn de sprijin faţă de Alep (nordul Siriei), în contextul 'situaţiei insuportabile' cu care se confruntă locuitorii din acest oraş, a anunţat primăria din Paris, relatează AFP. 

Această 'măsură simbolică, la un monument cunoscut în lumea întreagă, are ca scop să avertizeze încă o dată comunitatea internaţională asupra necesităţii de a acţiona', a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, potrivit unui comunicat. 'Ultimele străzi din Alep controlate încă de opoziţie sunt pe cale să fie preluate de regimul sirian, fiind înregistrate sute de victime', a mai spus edilul Parisului. 

Anne Hidalgo a anunţat că un convoi umanitar medical va pleca joi de la primăria Parisului spre Alep şi va fi alcătuit din două camioane încărcate cu materiale şi echipamente medicale închiriate de Uniunea Organizaţiilor pentru Salvare şi Îngrijiri Medicale (UOSSM). Aceste materiale vor fi distribuite structurilor sanitare şi spitalelor din oraşul sirian. 

Primarul din Paris l-a primit lunea trecută pe preşedintele consiliului local din cartierele rebelilor, Brita Hagi Hassan, şi a anunţat măsuri de ajutor în favoarea oraşului unde un armistiţiu anunţat marţi a fost de scurtă durată. 

Personalul de la Tour Eiffel era în grevă miercuri pentru a doua zi consecutiv, dar această mişcare socială 'nu are consecinţe' asupra acestei iniţiative, potrivit primăriei, relatează Agerpres.

 

Citeşte şi:

Rusia: Armata siriană controlează întreg oraşul Alep şi a oprit acţiunea militară

 

Lorzii drogurilor, greu de ucis

 

Cel mai lung tunel din lume, deschis traficului în Elveţia

×
Subiecte în articol: turnul eiffel alep siria