x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Luna i-a dat doar un bobârnac cutremurului din Japonia

Luna i-a dat doar un bobârnac cutremurului din Japonia

de Carmen Vintila    |    11 Mar 2011   •   15:54
Luna i-a dat doar un bobârnac cutremurului din Japonia

155971-mircea-radulian.jpgDirectorul ştiinţific al Institutului de fizică a Pământului, profesorul Mircea Radulian, susţine că apropierea lunii de Terra şI producerea sesimului din Japonia au o foarte mică legătură.  “În principiu, da - Luna, poziţia planetelor, ar putea influenţa în cazul mareelor deformarea scoarţei, ar putea creşte puţin tensiunea scoarţei. Însă cutremurul din Japonia nu a fost produs de apropierea lunii. Eventual, a fost favorizată puţin producerea lui, dar la o asemenea intensitate se producea oricum. Luna, cel mult, să-i fi dat un mic bobârnac”, a declarat Mircea Radulian.

Internetul a fost inundat în ultima săptămână de avertismente apocaliptice legate de mişcarea Lunii, care ar putea declanşa valuri tsunami, erupţii vulcanice sau chiar cutremure. La 19 martie, luna va fi în cel mai apropiat punct de Pământ din 1992 încoace iar atracţia gravitaţională va aduce haos pe Pământ. 

În ceea ce priveşte impactul cutremurului asupra României, profesorul Radulian susţine că acesta nu e de luat în considerare, întâi pentru că distanţa dintre cele două ţări este foarte mare dar şI pentru că sistemele tectonice sunt în legătură unele cu altele, “dar nu aşa direct cum se crede”.

“ Să luăm drept exemplu Turcia - deşi este apropiată de ţara noastră nu trebuie să existe neapărat şI o legătură dacă acolo se produce un cutremur”, a spus Radulian. El ne-a mai explicat că în Vrancea,  zona cu cea mai intensă activitate seismică din ţara noastră, “este linişte” în această perioadă şI că mişcarile în această zonă se produc “pe o fostă placă acum căzută în adânc”.

×
Subiecte în articol: cutremur japonia cutremur japonia