x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Luna Japoniei sau lecţia de supravieţuire

Luna Japoniei sau lecţia de supravieţuire

de Magda Cristina Ursache    |    06 Noi 2011   •   21:00
Luna Japoniei sau lecţia de supravieţuire

Sub sloganul "Ja­po­nia, dupa Marele Cu­tremur – o tara mai fru­moasa si mai pu­ternica", Am­basada Japoniei la Bu­cu­resti organizeaza, in pe­rioada 1-30 noiembrie, o serie de evenimente culturale, eco­no­­mi­ce si gastronomi­ce care sa vorbeasca despre capacitatea uluitoare a acestei tari de a se regenera.

Pe 11 martie, anul acesta, partea de est a Japoniei a fost lovita de un cu­tre­mur de 9 grade, urmat de un tsunami care a devastat regiunea de coasta si a afectat centrala nu­cleara de la Fu­ku­shima. "Au trecut mai bine de opt luni de la acest dezastru. Chiar si acum, 4.000 de oa­meni sunt inca di­s­paruti, iar aproximativ 70.000 raman in centrele pentru evacuati. Aceste opt luni au fost foarte dificile pentru Japonia, dar, in acelasi timp, si o perioada in care ne-am dat seama ca lumea este alaturi de tara noastra.

Peste 153 de po­poare si 43 de organizatii internationale, organizatii guvernamentale si foarte multi oameni simpli, din intreaga lume si-au exprimat solidarita­tea", spunea la deschiderea manifestarilor Excelenta Sa dl Natsuo Amemya (foto), am­bsadorul Japoniei la Bucuresti. In cadrul unei prelegeri pe tema pro­cesului de refacere a Japoniei, dl Toshiya Ueki, de la Universitatea To­hoku (de asemenea afectata de cutremur), sublinia: "Nu putem doar sa as­teptam o catastrofa si sa incercam sa ne descurcam. Dupa cutremur, uni­ver­sitatea noastra a decis sa se implice in proiecte de cercetare in acest do­me­niu. Organizam un centru de excelenta pentru reconstructia dupa de­zas­tre, insa trebuie sa formam o organizatie internationala de cercetare a stiintei dezastrelor, impreuna cu alte zone care sufera de aceleasi proble­me".

Saptamana aceasta, Luna Japoniei continua cu expozitia de fotografii "Matsuri si Kagura – pulsatii ale inimii Japoniei" semnata de prof. Angela Hondru (la Universitatea Romano-Americana). In saptamanile urmatoare ne vom bucura de alte expozitii, dar si de spectacole de teatru traditional japonez, demonstratii gastronomice (preparare sushi) si invitatii la ceremonia ceaiului.

×
Subiecte în articol: externe