x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupte violente în Ucraina. Ministrul Apărării: Armata este aproape de victorie împotriva insurgenţilor din sud-estul ţării

Lupte violente în Ucraina. Ministrul Apărării: Armata este aproape de victorie împotriva insurgenţilor din sud-estul ţării

04 Aug 2014   •   09:25
Lupte violente în Ucraina. Ministrul Apărării: Armata este aproape de victorie împotriva insurgenţilor din sud-estul ţării
Sursa foto: ZURAB KURTSIKIDZE/EPA

Armata ucraineană este aproape de victorie în operaţiunile duse împotriva insurgenţilor din sud-estul ţării, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Valeri Gheletei, într-un interviu pentru BBC, citat de Agerpres. "Noi vom obţine victoria foarte curând", a afirmat Gheletei.

În acelaşi timp, ministrul ucrainean a subliniat că este absolut necesar ca forţele Kievului să preia controlul la locul unde s-a prăbuşit avionul malaezian, astfel încât luptele dintre armata ucraineană şi separatişti să nu împiedice investigaţiile experţilor internaţionali asupra cauzelor tragediei aviatice de la 17 iulie soldate cu 298 de morţi.

Valeri Gheletei a adăugat că armata are o strategie pentru preluarea controlului asupra unei mari părţi din zona prăbuşirii avionului malaezian, dar că aceasta nu a putut fi pusă în practică în contextul prezenţei la faţa locului a grupului de experţi şi observatori internaţionali.

În acelaşi interviu pentru BBC, Valeri Gheletei a mai declarat că, în pofida pierderilor importante suferite de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, numărul acestora este încă destul de mare, în jur de 15.000, ministrul ucrainean susţinând totodată că insurgenţii continuă să primească noi întăriri din Rusia.

Conflictul dintre armata ucraineană şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei a făcut mai mult de 1.100 de morţi în cele peste trei luni de lupte, potrivit datelor ONU.

În pofida susţinerii afişate de preşedintele rus Vladimir Putin faţă de separatiştii rusofoni din Ucraina, Kremlinul a negat până acum orice ajutor direct pentru aceştia.

×