x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron, Merkel şi May susţin acordul nuclear, Trump e indecis, Rouhani refuză să negocieze

Macron, Merkel şi May susţin acordul nuclear, Trump e indecis, Rouhani refuză să negocieze

29 Apr 2018   •   22:00
Macron, Merkel şi May susţin acordul nuclear, Trump e indecis, Rouhani refuză să negocieze

Preşedintele iranian Hassan Rouhani i-a declarat duminică omologului său francez, Emmanuel Macron, că acordul nuclear din 2015 între Iran şi marile puteri internaţionale (SUA, Rusia, China, Regatul Unit, Franţa şi Germania) nu este negociabil, informează AFP. Agenţia preia de pe site-ul de internet al preşedinţiei de la Teheran declaraţia că "Iranul nu va accepta nicio restricţie în afara angajamentelor sale", după 2025. 

"Acordul nuclear sau orice alt subiect sub pretextul acestuia nu este negociabil în niciun fel", a afirmat Rouhani. 

Sâmbătă şi duminică, dosarul nuclear iranian a fost discutat telefonic de premierul britanic Theresa May cu Macron şi cu cancelarul german Angela Merkel. Potrivit AFP, Londra, Parisul şi Berlinul şi-au reafirmat susţinerea pentru acordul care prevede îngheţarea programului iranian de înarmare nucleară, în schimbul suspendării unor sancţiuni economice. 

Liderii europeni încearcă să îl convingă pe preşedintele american Donald Trump să nu retragă Statele Unite din acord. Subiectul a fost discutat săptămâna aceasta chiar la Casa Albă de Macron, apoi de Merkel. Trump a promis că îşi va preciza poziţia până pe 12 mai, iar duminică, consilierul său pentru securitate naţională, John Bolton, a declarat că preşedintele nu a luat încă nicio decizie, AGERPRES

×