x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Madsen: Jurnalista Wall moartă într-un accident

Madsen: Jurnalista Wall moartă într-un accident

09 Mar 2018   •   15:45
Madsen: Jurnalista Wall moartă într-un accident

Peter Madsen, inventatorul danez acuzat de asasinarea jurnalistei suedeze Kim Wall pe submarinul lui artizanal, îşi susţine nevinovăţia, afirmând că moartea femeii „a fost provocată de un accident”, a anunţat avocatul suspectului.

Aflat în arest preventiv începând din data de 12 august 2017, Madsen urma să apară, joi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul din Copenhaga pentru acuzaţiile de omucidere şi mutilare a cadavrului victimei. Wall, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în seara zilei de 10 august a anului trecut la bordul submarinului „Nautilus” al lui Madsen, creatorul şi proprietarul submersibilului de 17 metri lungime, pentru a realiza un reportaj. Dispariţia jurnalistei a fost raportată de partenerul ei de viaţă, care, îngrijorat de lipsa iubitei sale, a anunţat poliţia pe 11 august. În aceeaşi zi, Madsen (47 de ani) a fost salvat de autorităţile daneze din apele strâmtorii Oresund, ce desparte Danemarca de Suedia, la scurt timp după naufragiul submarinului său, despre care anchetatorii cred că a fost scufundat în mod intenţionat. Madsen a declarat iniţial că femeia a coborât pe insula Refshaleon din apropiere de Copenhaga, în seara zilei de 10 august.

După ce a fost plasat în arest preventiv, Madsen şi-a modificat declaraţia şi a spus că Wall şi-a pierdut starea de conştienţă în urma unui „accident”, iar el i-a aruncat trupul în mare.

 

 

×
Subiecte în articol: jurnalista Wall moarta accident