x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE - atenţionare de călătorie: Stare de urgenţă de 6 luni în zonele afectate de intemperii din Grecia

MAE - atenţionare de călătorie: Stare de urgenţă de 6 luni în zonele afectate de intemperii din Grecia

09 Sep 2016   •   21:10
MAE - atenţionare de călătorie: Stare de urgenţă de 6 luni în zonele afectate de intemperii din Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că, în urma cantităţilor mari de precipitaţii înregistrate miercuri, regiunile Messinia, Laconia şi zona de est a Salonicului au fost puternic afectate, iar Secretariatul General pentru Protecţie Civilă a declarat stare de urgenţă pentru o perioadă de 6 luni (până la 7 martie 2017).

Potrivit MAE, în zona Skala - Laconia din Peloponez, barajul râului Evrota s-a rupt.

În Peloponez, Poliţia rutieră a anunţat întreruperea circulaţiei în următoarele localităţi:

* regiunea Messinia

- pe drumul rural din zona Aghios Floros, în ambele sensuri; traficul este deviat pe vechiul DN Kalamata - Tripoli;

- pe podul Pamisou de la km 5 de pe DN Asprochoma - Pylos.

* regiunea Laconia

- există doar o întrerupere a traficului la kilometrul 13 din Skala - Geraki, în satul Vrontamas, şi de la km 1,6 până la 1,8 km pe drumul Gouves - Aghios Dimitrios, satul Gouves.

* drumul rural Epanomis - Neas Mihanionas (nordul Greciei) s-a surpat din cauza ploilor torenţiale.

Prognoza meteo pentru următoarele 2 zile indică ploi abundente şi furtuni, însoţite pe alocuri de grindină, în Marea Ionică, Epir, Grecia centrală şi de vest, Tessalia şi Macedonia de Vest. Fenomenele vor afecta, cu o durată mai scurtă, diferite regiuni din Peloponez şi Macedonia centrală, fiind ploi locale şi furtuni sporadice în vest, zona centrală şi de nord a Greciei, posibil ca în nord-vest să aibă caracter de averse, anunţă MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ''Călătoreşte în siguranţă'' (disponibilă gratuit în ''App Store'' şi ''Google Play''), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Sursa: AGERPRES

×