x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE: George Ciamba prezidează reuniunea Consiliului Afaceri Generale

MAE: George Ciamba prezidează reuniunea Consiliului Afaceri Generale

20 Mai 2019   •   14:35
MAE: George Ciamba prezidează reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, va prezida, la 21 mai 2019, la Bruxelles, o reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG), informează un comunicat al Ministerului român al Afecerilor Externe (MAE). Pe agenda discuțiilor se vor afla teme de mare interes, precum Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și pregătirea Consiliului European din 20-21 iunie 2019.

Cadrul Financiar Multianual, primul subiect aflat pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale, va urmări o dezbatere de orientare pe aspecte legate de dimensiunea externă a bugetului european. Al doilea subiect aflat pe agenda reuniunii ministeriale va include pregătirea Consiliului European din 20-21 iunie 2019. „Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la următorul ciclu instituțional, Cadrul Financiar Multianual, schimbările climatice, precum și aspecte privind Semestrul European, dezinformare și extinderea UE”, mai precizează comunicatul MAE.

×