x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Magistraţii au decis: Guvernul SUA nu este obligat să publice fotografii cu Osama Bin Laden mort

Magistraţii au decis: Guvernul SUA nu este obligat să publice fotografii cu Osama Bin Laden mort

22 Mai 2013   •   08:37
Magistraţii au decis: Guvernul SUA nu este obligat să publice fotografii cu Osama Bin Laden mort

O curte de apel din Washington a decis marţi că guvernul american nu este obligat să publice fotografii cu corpul lui Osama Ben Laden, ucis de soldaţi de elită americani în Pakistan în mai 2011.

Liderul Al-Qaida a fost ucis în locuinţa sa de către un commando al Navy Seals, soldaţii de elită americani, care au făcut apoi fotografii ale corpului lui Ben Laden pentru a confirma succesul misiunii lor.

CIA a refuzat să arate aceste fotografii, argumentând faptul că aceste imagini sunt "clasate top secret", au precizat judecătorii într-o hotărâre de 14 pagini care confirmă decizia primei instanţei. "Afirmăm că imaginile au fost corect clasificate şi că ele pot astfel să rămână secrete", în pofida legii privind libertatea de informare, au adăugat aceştia.

Un grup de analiză de orientare conservatoare, Judicial Watch, a dat în judecată CIA din cauza refuzului acesteia de a publica fotografiile.

Agenţia americană de informaţii a subliniat că divulgarea acestora ar putea reprezenta un risc pentru securitatea naţională.

Anumite imagini sunt şocante şi "dacă ele sunt publicate, ar putea conduce la represalii împotriva americanilor", au mai apreciat judecătorii curţii de apel.

×