x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mai multe eleve au fost bătute, pentru că s-au plâns că sunt hărţuite sexual

Mai multe eleve au fost bătute, pentru că s-au plâns că sunt hărţuite sexual

08 Oct 2018   •   17:17
Mai multe eleve au fost bătute, pentru că s-au plâns că sunt hărţuite sexual

36 de eleve din India au fost transportate la spital, după ce au fost atacate de un grup de băieţi însoţiţi de părinţi, ca reacţie după ce fetele s-au plâns că sunt hărţuite sexual, scrie The Guardian.

Şase băieţi şi o femeie au fost arestaţi în Bihar, după atacul de la un internat de fete.

Poliţia şi martorii au declarat că fetele, eleve la şcoala de stat din Triveniganj, se jucau în zona de sport a internatului, sâmbătă seara, când mai mulţi adolescenţi au început să strige către ele comentarii indecente. Fetele au obiectat în faţa comentariilor, iar băieţii s-au retras iniţial. După 20 de minute, aceştia s-au întors împreună cu unii dintre părinţi, având în mâini beţe de bambus şi ţevi.

“Ne-au tras de cozi, ne-au bătut cu beţele de bambus, ne-au împins şi ne-au lovit cu pumnii”, a spus Gudia, una dintre cele 36 de fete transportate la spital. “Nu aveam nimic cu care să ne protejăm. Am văzut multe dintre prietenele mele întinse pe asfalt în timp ce plângeau de durere.”

Fetele transportate la spital au între 10 şi 14 ani.

Gudia spune că băieţii erau furioşi pentru că le-au respins “avansurile sexuale”. “Întotdeauna ne hărţuiesc şi ne scriu cuvinte urâte pe pereţii şcolii”, a mai spus Gudia, adăugând că ea şi celelalte fete au încercat să meargă la poliţie, dar nimeni nu le-a luat în serios.

Violenţele sexuale au devenit o problemă majoră în Bihar, unul dintre cele mai sărace state din India.

 

×