x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oraş american, terorizat de haite de maidanezi din rasa Chihuahua

Oraş american, terorizat de haite de maidanezi din rasa Chihuahua

24 Feb 2014   •   18:56
Oraş american, terorizat de haite de maidanezi din rasa Chihuahua

Haite de maidanezi din rasa Chihuahua au început să atace copiii care merg la şcoală sau cetăţenii care ies la alergare, în suburbia Maryvale din oraşul american Phoenix, reprezentanţii hingherilor afirmând că sunt depăşiţi de situaţie şi solicitând ajutorul cetăţenilor pentru prinderea acestora.

Autorităţile din Phoenix spun că în anul 2013 au primit peste 6.000 de reclamaţii vizând prezenţa maidanezilor din această rasă, în suburbia Maryvale. În prezent situaţia pare să fi scăpat de sub control, dat fiind că nici măcar adăposturile private nu mai au suficiente locuri pentru a caza aceşti câini.

Autorităţile spun că foarte mulţi câini Chihuahua au fost abandonaţi, iar acum s-au înmulţit peste măsură, devenind agresivi când sunt în haită. În plus, fecalele micilor maidanezi, răspândite în toată suburbia, reprezintă un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.

"Sunt foarte mulţi şi agresivi. Atacă copiii sau intră în curţile oamenilor. Formează haite de câte opt sau 12 indivizi şi aleargă prin toate părţile", spune Ray Rios, unul dintre locuitorii suburbiei.

Reprezentanţii hingherilor au făcut apel la cetăţeni să prindă ei înşişi aceşti câini şi să-i predea autorităţilor.

"Dacă este posibil, atunci când vedeţi un maidanez, dacă puteţi să-l prindeţi în condiţii de siguranţă şi să-l păstraţi în curte până venim noi, ar fi de mare ajutor", a făcut apel Melissa Gable, reprezentantă a Autorităţii pentru Controlul Animalelor din Phoenix.

"Problema e că oamenii ne sună, ne spun că au văzut un maidanez, dar până venim noi acesta a dispărut de mult", a adăugat aceasta.

Hingherii spun că primesc zeci de reclamaţii în acelaşi timp şi nu pot răspunde la toate.

Câinii din rasa Chihuahua sunt cel mai des abandonaţi câini la adăposturile de animale.  

×
Subiecte în articol: chihuahua maidanezi maidanez