x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Influenta lui Putin? Rusii cred in teoriile conspiratiei!

Influenta lui Putin? Rusii cred in teoriile conspiratiei!

12 Iul 2018   •   15:06
Influenta lui Putin? Rusii cred in teoriile conspiratiei!

Doi ruşi din trei, adica  67% din populatia statului, cred in existenta unui ''un guvern'' secret care conduce lumea, arata rezultatul unui sondaj realizat de centrul de opinie VTsIOM, concluzie ce indica o creştere a puterii teoriilor complotului in tara lui Vladimir Putin. 

 

Chestionarul a cuprins o singura intrebare, persoanele intervievate fiind rugate sa spuna daca au cunostinta de existenta unei "organizaţii sau grup de persoane cu influenţă asupra tuturor proceselor mondiale şi care controlează acţiunile şefilor de stat din numeroase ţări''. 

Astfel, 74% dintre repondentii care cred în teoria conspiraţiei au afirmat că acţiunile ''guvernului mondial'' sunt ''contrare intereselor Rusiei'', in timp ce 23% au apreciat ca respectiva structura este formata din oligarhi bogaţi şi bancheri. 

Centrul de sondare a opiniei publice a precizat ca numărul ruşilor care cred în această teorie a explodat în ultimii patru ani, cifra reprezentând 45% în 2014. 

Un rus din 10 convins de existenţa ''guvernului'' secret mărturiseşte că a găsit probele uitându-se la emisiunile de televiziune şi citind cărţi. 

În Rusia sunt numeroase canalele de televiziune care şi-au înmulţit emisiunile despre ''inamicii Rusiei'', ameninţările şi comploturile la adresa ţării, teme larg reluate de către propaganda oficială. Acelaşi sondaj arată că 24% dintre ruşi nu cred în această teorie. AGERPRES

×