x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Make our great again- peste 250 de climatologi au răspuns apelului lansat de Franța

Make our great again- peste 250 de climatologi au răspuns apelului lansat de Franța

29 Sep 2017   •   21:09
Make our great again- peste 250 de climatologi au răspuns apelului lansat de Franța

Autorităţile franceze, în urma anunţului referitor la retragerea Statelor Unite din Acordul pentru climă de la Paris, au lansat un apel adresat climatologilor din lumea întreagă, îndemându-i să vină să lucreze în Franţa. Peste 250 de experţi în climatologie - din care aproape jumătate sunt americani - şi-au depus candidaturile pentru a participa la acest proiect, a anunţat vineri AFP.

Procesul de selecţie este în plină desfăşurare, pentru stabilirea celor 50 de proiecte de cercetare pe care Franţa a promis că le va finanţa. După o primă selecţie realizată la jumătatea lunii septembrie, 90 de cercetători se află încă în competiţie, din care 62% lucrează în prezent în Statele Unite.

Numele primilor câştigători vor fi dezvăluite pe 12 decembrie de preşedintele Emmanuel Macron, care a anunţat la acea dată organizarea unui summit, la doi ani după COP 21, unde a fost încheiat acordul de la Paris pentru a combate încălzirea globală.

Invitaţia autorităţilor franceze, lansată sub sloganul "Make our planet great again", a fost făcută pe 1 iunie, după anunţul prin care Donald Trump a confirmat retragerea Statelor Unite din Acordul pentru climă de la Paris.

Mii de persoane s-au înregistrat pe site-ul acestui proiect, însă numărul acelora care îndeplineau criterii specifice şi care erau cu adevărat eligibile a fost mult mai mic. La 31 august, data limită a înscrierilor, "255 de candidaturi complexe" au fost depuse, a anunţat vineri pentru AFP Anne Peyroche, director general delegat pentru ştiinţă din cadrul Centrului Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa. CNRS s-a ocupat cu realizarea primei selecţii a candidaturilor primite.

De la lupta împotriva încălzirii globale şi până la scăderea bugetelor de cercetare în general, comunitatea ştiinţifică americană şi-a exprimat de mai multe ori îngrijorările generate de politicile promovate de administraţia Trump, care doreşte să opereze reduceri ale creditelor oferite mai multor programe de studiere a modificărilor climatice şi a ştiinţelor Pământului.

"Aceia pe care decizia preşedintelui Statelor Unite i-a dezamăgit vor găsi în Franţa o a doua patrie", a declarat preşedintele Emmanuel Macron după anunţul referitor la retragerea SUA din Acordul pentru climă de la Paris.

"Contrastul nu ar putea fi mai frapant între Macron, care sprijină ştiinţa şi ascultă de avertismentele cercetărilor, şi Trump, care exprimă doar dispreţ faţă de ştiinţă şi reprezintă numai interesele economice ale energiilor fosile", a declarat, atunci, climatologul Michael Mann, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania.

Programul francez se adresează cercetătorilor titulari ai unei teze publicate cu peste patru ani în urmă, stabiliţi în străinătate, care lucrează în climatologie, monitorizare a sistemului terestru şi în ştiinţe şi tehnologii referitoare la tranziţia energetică.

"Avem candidaţi de un nivel foarte ridicat", a declarat Anne Peyroche. "Este o adevărată oportunitate pentru Franţa, dar, în acelaşi timp, acest fapt ridică întrebări despre condiţiile în care îşi exercitau meseria aceşti cercetători în Statele Unite".

Franţa a anunţat la jumătatea lunii iunie că va aloca 30 de milioane de euro pentru a finanţa 50 de proiecte. O sumă echivalentă va fi alocată de instituţiile de cercetare care îi vor primi pe aceşti oameni de ştiinţă.

"50 de proiecte, 30 de milioane de euro, este ceva destul de important în domeniile noastre de activitate. Ceea ce propune Guvernul nu este deloc neglijabil, dar nici nu este ceva uriaş", a declarat climatologul francez Jean Jouzel, precizând, printre altele, cu titlu de exemplu, că la centrul de cercetare din care face parte, Institutul Pierre-Simon Laplace, lucrează deja 1.400 de persoane.

"Pentru mine, e important că există un dinamism de recrutare în disciplinele noastre, în organizaţii", a adăugat cercetătorul francez.AGERPRES

×
Subiecte în articol: emmanuel macron