x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Mama războaielor” amenință SUA

„Mama războaielor” amenință SUA

23 Iul 2018   •   16:55
„Mama războaielor” amenință SUA
Sursa foto: Uncredited/AP

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a avertizat, ieri, SUA să nu se „joace cu coada leului”, dând asigurări că un conflict cu Teheranul ar însemna „mama tuturor războaielor”, scrie AFP. Declaraţia a precedat un discurs al secretarului de Stat american privind Iranul.

„Voi declaraţi război şi apoi vorbiţi despre voinţa de a susţine poporul iranian”, a afirmat Rouhani, adresându-se omologului său american, Donald Trump, în cursul unei reuniuni a diplomaţilor iranieni, la Teheran. „Nu puteţi să provocaţi oamenii împotriva securităţii şi intereselor lor", a mai spus el, în timpul acestui discurs televizat. Rouhani a avertizat din nou că Iranul ar putea închide strâmtoarea strategică Ormuz, care controlează Golful şi pe unde ar trece, pe cale maritimă, aproximativ 30% din petrolul mondial. „Noi suntem garantul securităţii acestei strâmtori dintotdeauna, deoarece mereu am spus să nu vă jucaţi cu coada leului, altfel veţi regreta”, a avertizat el. Rouhani a vorbit cu câteva ore înainte de un discurs aşteptat al secretarului de Stat american, Mike Pompeo, privind Iranul, în timp ce administrația de la Washigton încearcă să sporească presiunea asupra Republicii Islamice Iran, după retragerea unilaterală a SUA din acordul internațional din 2015, asupra dosarului nuclear iranian. „Ori de câte ori Europa a căutat un acord cu noi, Casa Albă a semănat discordie”, a precizat președintele Rouhani.

 

Liderul suprem iranian, ayatolahul Ali Khamenei, susține ideea lui Rouhani în privința blocării strâmtorii Ormuz, dacă exporturile de petrol ale Iranului vor fi sistate în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite.

 

Preşedintele Rouhani avertizează SUA să nu se „joace cu coada leului”

×