x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Manfred Weber nu își dorește ca Regatul Unit să participe la alegerile europarlamentare

Manfred Weber nu își dorește ca Regatul Unit să participe la alegerile europarlamentare

22 Mar 2019   •   16:19
Manfred Weber nu își dorește ca Regatul Unit să participe la alegerile europarlamentare

Candidatul popularilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber, a afirmat vineri că nu doreşte ca Regatul Unit să participe la alegerile europarlamentare pentru ca politicieni precum Nigel Farage şi alţi britanici eurosceptici care ar perturba funcţionarea UE să nu mai poată intra în viitorul Parlament European. 

Într-o declaraţie acordată agenţiei Reuters, după ce liderii europeni au căzut de acord cu premierul britanic Theresa May că dacă Brexit-ul nu va fi efectiv înaintea alegerilor europarlamentare (23-26 mai) Regatul Unit va trebui să participe la acest scrutin, Manfred Weber a apreciat că summitul european desfăşurat joi şi vineri a adus claritatea de care era nevoie asupra Brexit-ului. 

Pe de altă parte însă, el crede că o prezenţă a britanicilor şi în viitorul Parlament European va crea dificultăţi. ''O posibilă participare a Regatului Unit la alegerile europene poate conduce la un mare succes al partidelor anti-elite în Regatul Unit. De aceasta mă tem'', a mărturisit Weber. ''Atunci când Nigel Farage se va întoarce împreună cu mulţi deputaţi în Parlamentul European, aceasta ne va crea mari probleme tuturor'', a completat el. 

Ca lider al partidului eurosceptic UKIP, Farage a fost în 2016 lider al campaniei pro-Brexit. El s-a retras din politică după referendumul care a dat câştig de cauză ieşirii din UE. Dar, văzând cum cresc îndoielile asupra realizării efective a Brexit-ului, el a promis că va conduce un nou partid pentru a pleda din nou în favoarea părăsirii UE şi că va participa la scrutinul europarlamentar dacă se va ajunge la situaţia ca Regatul Unit ia parte la acest scrutin în luna mai. 

Liderii europeni au propus joi seară Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie. Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul încheiat în noiembrie, dar respins de două ori de Camera Comunelor, Cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai. În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, liderii europeni vor accepta o amânare până la 12 aprilie 2019, aşteptând ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată.

AGERPRES

×