x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie critică decizia președintelui Trump care interzice europenilor să intre în SUA

Marea Britanie critică decizia președintelui Trump care interzice europenilor să intre în SUA

12 Mar 2020   •   14:27
Marea Britanie critică decizia președintelui Trump care interzice europenilor să intre în SUA

Deși decizia președintelui american Donald Trump de interzicere a intrării cetățenilor europeni pe teritoriul Statelor Unite nu vizează și Marea Britanie, ministrul de finanţe din Regatul Unit, Rishi Sunak, a criticat măsura luată afirmând că eficiența ei nu a fost dovedită.

"Nu cred că asta e ceea ce trebuie făcut. Conform sfaturilor pe care noi le primim, nu este dovedit că astfel de interdicţii de călătorie au un efect concret", a spus Rishi Sunak la BBC.

Interdicția va intra în vigoare în noaptea de vineri spre sâmbără, la ora 4.00 GMT și se va aplica persoanelor care au călătorit în SPațiul Schengen în ultimele două săptămâni. Excepție fac cetățenii și rezidenții americani.

 

×