x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marii lideri ai lumii acuză Rusia de otrăvirea spionului Serghei Skripal

Marii lideri ai lumii acuză Rusia de otrăvirea spionului Serghei Skripal

15 Mar 2018   •   15:38
Marii lideri ai lumii acuză Rusia de otrăvirea spionului Serghei Skripal

Liderii SUA, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii spun că sunt uniţi în condamnarea Rusiei pentru atacul cu agent neurotoxic, care a provocat moartea lui Serghei Skripal. Într-o rară declaraţie comună, Donald Trump, Emmanuel Macron, Angela Merkel şi Theresa May spun că nu există explicaţie alternativă plauzibilă la implicarea Rusiei în otrăvirea fostului spion.

Preşedinţii SUA şi al Franţei, cancelarul Germaniei şi Premierul Marii Britaniei spun în declaraţia comună că eşecul Rusiei în a da un răspuns cererii legitime a Marii Britanii pentru o explicaţie evidenţiază responsabilitatea pe care această ţară o poartă în asasinarea lui Skripal.

Cei 4 lideri spun că folosirea de arme chimice reprezintă "un asalt la adresa suveranităţii Marii Britanii" şi o "încălcare a legislaţiei internaţionale".

Marea Britanie a expulzat 23 de diplomaţi ruşi şi a suspendat contactele la nivel înalt cu Moscova, în urma otrăvirii lui Skripal.

Rusia a anunţat prin Ministrul de Externe Serghei Lavrov că va răspunde curând cu represalii.http://www,observator.tv

×