x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marine Le Pen şi-a fracturat coloana vertebrală

Marine Le Pen şi-a fracturat coloana vertebrală

19 Mai 2013   •   16:22
Marine Le Pen şi-a fracturat coloana vertebrală

Preşedintele de onoare al Frontului Naţional francez, Jean-Marie Le Pen, a trebuit să-şi înlocuiască fiica, Marine, la un miting la Limoges, sâmbătă, din cauza unui accident care a făcut imposibilă participarea preşedintei acestui partid de extremă dreaptă, relatează AFP.

'Marine nu a putut veni pentru că a fost victima unui accident destul de grav care o împiedică să se deplaseze. Ea a căzut în piscina golită şi are o fractură a coloanei vertebrale', a explicat Jean-Marie Le Pen în preambulul intervenţiei sale într-o sală municipală.

Acest accident, intervenit în urmă cu o săptămână, o constrânge pe Marine Le Pen să-şi limiteze deplasările, dar nu o împiedică să participe la reuniuni şi să intervină mediatic.

Într-un comunicat, Frontul Naţional îi asigură pe militanţii şi pe aderenţii săi că starea sănătăţii preşedintei este stabilă şi mulţumeşte 'numeroaselor dovezi de simpatie care îi sunt adresate' acesteia.

FN confirmă că Marine Le Pen, care suferă de o fractură a sacrumului, îşi vede utilizarea timpului de lucru restricţionată.

×