x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mario Vargas Llosa, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură

Mario Vargas Llosa, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură

07 Oct 2010   •   00:00
Mario Vargas Llosa, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa este câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2010, informează nobelprize.org. Valoarea Premiului Nobel este de zece milioane de coroane suedeze (1,4 milioane de dolari).



În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română Herta Muller pentru densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor.

Din cei 106 laureaţi ai acestui premiu, 12 sunt femei. Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru "Cartea junglei", care avea 42 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Nobelul pentru Literatură, în 2007.

×
Subiecte în articol: lumea