x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Martor-cheie în dosarul DSK.

Martor-cheie în dosarul DSK.

de Anca Aldea    |    20 Mai 2011   •   18:34

Unul dintre martorii-cheie folositi de avocatii apararii a fost, potrivit publicatiei Le Figaro, chiar fiica cea mica a lui Dominique Strauss-Kahn, Camille. Tanara ar fi fost audiata luni, inainte ca tatal ei sa fie trimis la inchisoare, dupa cum au declarat mai multi martori oculari, citati de Le Figaro si Mediafax.

Doctorand la prestigioasa Universitate Columbia, Camille, in varsta de 26 de ani, joaca un rol deosebit de important in acest caz, de vreme ce ea a fost prima persoana cu care s-a intalnit tatal sau dupa ce acesta a plecat de la Hotelul Sofitel din New York. Surse citate de Le Figaro sustin ca, in ziua respectiva, Dominique si fiica sa au avut o intalnire in jurul orelor 12.54, intr-un restaurant din apropierea hotelului. Unele surse au afirmat ca, alaturi de cei doi, exista inca o persoana. DSK avea un obicei – inainte de a merge in Franta sau in Europa, obisnuia sa treaca prin Manhattan pentru a-si vedea fiica.

Camille, fiica pe care DSK a avut-o cu a doua sa sotie, Brigitte Guillemette, este casatorita si locuieste la New York de anul trecut. A avut un trai linistit pana acum, fara batai de cap. De cand a inceput scandalul in care este implicat numele tatalui sau, Camille a fost nevoita sa-si inchida contul de Twitter, iar pagina ei de pe site-ul Universitatii Columbia nu mai este accesibila.

×