x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanul care a ucis 16 afgani ar putea scăpa de pedeapsa cu moartea. Rudele victimelor jură răzbunare

Americanul care a ucis 16 afgani ar putea scăpa de pedeapsa cu moartea. Rudele victimelor jură răzbunare

30 Mai 2013   •   15:18
Americanul care a ucis 16 afgani ar putea scăpa de pedeapsa cu moartea. Rudele victimelor jură răzbunare

Sergentul american Robert Bales, care a ucis 16 civili afgani într-un sat de lângă Kandahar, în martie 2012, va pleda vinovat şi va povesti în faţa instanţei tot ce s-a întâmplat în noaptea masacrului în încercarea de a determina judecătorul să nu îi dea pedeapsa cu moartea cerută de procurorii militari.

Mărturia lui Bales este programată pe 5 iunie. Pentru ca pedeapsa cu moartea să fie comutată în închisoare pe viaţă, trebuie acordul judecătorului de caz şi al comandantului bazei militare "Lewis-McChord", unde Bales este închis. Comandantul bazei este deja de acord cu cumutarea sentinţei în închisoare pe viaţă, fiind acum nevoie doar şi de acordul judecătorului.

Decizia este una foarte delicată, însă, dat fiind că presiunea venită dinspre Afganistan este foarte mare.

"Este un act ruşinos din partea americanilor. Ne-au promis pedeapsa cu moartea, iar acum nu se ţin de cuvânt", a declarat Baraan Noorzia, fratele unuia dintre cei ucişi în masacru.

"Pentru fapta aceasta ar trebui să omorâm şi noi 100 de soldaţi americani", a declarat şi Mohammed Wazir, care a pierdut 11 rude în masacru, printre care mama şi fiica lui de doi ani.

"O pedeapsă cu închisoarea nu înseamnă nimic. Dacă nu este spânzurat mă voi răzbuna", a declarat şi Said Jan, a cărui soţie şi alte trei rude au murit în timpul masacrului.

Avocatul lui Bales, John Henry Browne, spune că deşi expertizele psihiatrice au arătat că sergentul avea discernământ când a comis masacrul, starea lui psihică era deplorabilă, calificându-l drept un om "înnebunit şi dărâmat". Acesta susţine că Bales era la a patra misiune în teatrele de operaţiuni şi suferea de stres post-traumatic, având şi sechele în urma unei răni la cap.

"Judecătorul îi va pune întrebări sergentului Bales despre ce a făcut, ce îşi aminteşte şi despre starea lui mentală. Înţelegerea este ca Bales să pledeze vinovat la toate acuzaţiile, atâta timp cât nu va fi condamnat la moarte", a mai spus avocatul.

Robert Bales băuse alcool de contrabandă, prizase Valium pisat şi luase steroizi în noaptea în care a comis crimele, au povestit colegii săi. Acesta a părăsit baza militară şi, ajuns într-un sat din apropiere, a deschis focul asupra civililor, intrând peste ei în case.

Bales s-a întors la bază după ce a atacat sătenii, a trezit un coleg şi i-a mărturisit ce a făcut. Colegul său, însă, nu l-a crezut şi a adormit la loc. Apoi Bales a plecat iarăşi în acelaşi sat, continuând masacrul.

Majoritatea victimelor au fost femei şi copii. Bales a şi ars unele dintre cadavre, după ce le adunase într-o grămadă. După acest incident, armata SUA a trebuit să oprească temporar toate misiunile din Afganistan de teamă ca protestele care au izbucnit în toată ţara să nu devină violente.

Procurorii americani au putut intra în satul în care a avut loc masacrul abia după trei săptămâni.

Experţii în drept sunt de părere că judecătorul va accepta târgul propus de avocat şi nu-l va condamna pe sergent la moarte. Ultima condamnare la moarte a unui tribunal militar american datează din 1961. 

×