x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Masacru într-o biserică baptistă din Texas

Masacru într-o biserică baptistă din Texas

de Şerban Mihăilă    |    07 Noi 2017   •   11:50
Masacru într-o biserică baptistă din Texas

Înarmat cu o pușcă de asalt, un fost profesor de studii biblice a deschis focul, duminică, într-o biserică baptistă din Texas, în timpul slujbei, ucigând 27 de persoane și rănind alte peste 20. Victimele au vârste cuprinse între 5 și 72 de ani, iar printre persoanele ucise se numără și una dintre fiicele pastorului bisericii, în vârstă de 14 ani, scrie presa americană, relatând modul în care a decurs unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria recentă a SUA.

Atacatorul, care purta vestă antiglonț și era îmbrăcat complet în negru, a deschis focul asupra bisericii baptiste din Sutherland Springs, o mică localitate din Texas. El și-a continuat apoi atacul în interiorul bisericii, unde oamenii se adunaseră la slujba de duminică. În momentul în care unul dintre enoriași a scos arma și a început să tragă asupra lui, criminalul a fugit la mașina parcată în apropierea bisericii, încercând să dispară de la locul masacrului. Citând martori ai tragediei, BBC relatează că bărbatul care l-a înfruntat pe atacator și un alt localnic au pornit imediat în urmărirea agresorului. După o cursă ca în filme, criminalul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un obstacol, fiind găsit mort în mașina sa. Potrivit poliției locale, acesta s-ar fi sinucis atunci când a realizat că va fi capturat. Autorul atacului din Texas a fost identificat drept Devin Patrick Kelley, un american în vârstă de 26 de ani, fost profesor de studii biblice, care a fost dat afară din Forţele Aeriene ale SUA, după ce şi-a abuzat soţia şi copilul, scrie „Daily Mail”. Pagina sa de Facebook, care a fost ştearsă de FBI, arată că atacatorul avea „o pasiune îngrijorătoare” pentru armele de foc. Bărbatul era căsătorit cu Danielle Shields, cu care are şi un copil. Soacra sa, Michelle Shields, este enoriaşă a bisericii din Sutherland Springs şi prietenă, pe social media, cu soţia pastorului. Kelley locuia în New Braunfels, Texas, care se află la aproximativ 35 de kilometri de locul unde a avut loc atacul. Contul de „LinkedIn” al lui Kelley arată că acesta a intrat în Forţele Aeriene, după ce a absolvit liceul New Braunfels, în 2009. Pentagonul a confirmat că el a fost pilot „la un moment dat”, dar nu a oferit detalii suplimentare. Kelley a lucrat şi în departamentul de logistică şi de aprovizionare, până când a fost concediat pentru că şi-a atacat soţia şi copilul. El a fost judecat de două instanţe pentru atacul asupra familiei sale, în urma căruia a primit o detenţie de 12 luni şi a fost dat afară din Forţele Aeriene, în 2014, a anunțat CBS. Kelley a lucrat apoi voluntar, ca profesor de studii biblice, la prima biserică baptistă din Kingsville. Poliţia investiga, ieri, posibilitatea ca acesta să fi făcut parte dintr-o grupare militară locală.

Scandalul armelor reizbucnește

Masacrul din Texas a avut loc la doar o lună distanță de cel din Las Vegas, unul dintre cele mai sângeroase atacuri comise vreodată pe teritoriul SUA, soldat cu 58 de morți și 530 de răniți, care a relansat dezbaterea asupra reglementării armelor de foc. Liderii democrați și numeroase voci din tabăra republicană au cerut atunci restricții majore în privința vânzării armelor de foc pe teritoriul SUA. Același lucru se întâmplase și în 2016, după carnajul din Orlando, însă Senatul american -dominat de republicani- a respins până acum toate propunerile de înăsprire a regimului de control asupra armamentului. De altfel, din Japonia, președintele american, Donald Trump, a declarat, ieri, că atacul din Texas nu are nicio legătură cu legislația privind armele de foc, fiind vorba doar de „o problemă de sănătate mintală” a atacatorului. „National Rifle Association”, influenta grupare de lobby în favoarea armelor de foc, a susținut activ candidatura lui Trump la președinția americană.

„Aceasta este o problemă de sănătate mintală, la cel mai ridicat nivel”.

Donald Trump

 

×
Subiecte în articol: masacru biserică baptistă Texas