x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Măsuri excepţionale de securitate în Israel pentru protecţia celor 47 de delegaţii străine aşteptate la comemorarea Holocaustului

Măsuri excepţionale de securitate în Israel pentru protecţia celor 47 de delegaţii străine aşteptate la comemorarea Holocaustului

21 Ian 2020   •   20:50
Măsuri excepţionale de securitate în Israel pentru protecţia celor 47 de delegaţii străine aşteptate la comemorarea Holocaustului

Circa 10.000 de poliţişti sunt desfăşuraţi la Ierusalim şi pe rutele care duc spre acest oraş pentru a asigura securitatea celor 47 de delegaţii din lumea întreagă, aşteptate să sosească săptămâna aceasta în Israel pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz, informează marţi publicaţia „Times of Israel”.

Potrivit şefului operaţiunilor poliţiei, comandantul Yishai Shalem, cel de-al cincilea Forum mondial asupra Holocaustului, care se va ţine joi la memorialul şi muzeul Yad Vashem, prilejuieşte una dintre operaţiunile de securitate cele mai importante şi cele mai complexe efectuate vreodată de poliţia israeliană.

Un impact similar nu a mai avut în ţară decât alte trei evenimente: funeraliile lui Yitzhak Rabin, cele ale lui Shimon Peres şi Conferinţa prezidenţială anuală pe care Shimon Peres o gândise ca pe un „Davos evreiesc” (între 2009 şi 2013).

Operaţiunile de securitate, denumite „Operaţiunea Viitorul”, sunt efectuate de poliţie, cu ajutorul Unităţii 730 a serviciului de securitate Shin Bet, însărcinată cu protecţia înalţilor demnitari. Armata israeliană va asigura de asemenea securitatea liderilor care vor vizita Cisiordania, în special a preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi a prinţului Charles al Regatului Unit, care se vor întâlni cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, precum şi a preşedintelui francez, Emmanuel Macron.

Shalem a precizat că poliţia nu dispune de informaţii indicând că manifestaţii de mare amploare, tulburări sau alte perturbări ale ordinii publice ar fi aşteptate în timpul acestor vizite de stat, dar că aceasta îşi ia precauţiile necesare pentru cazul în care astfel de evenimente s-ar produce.

Potrivit Canalului 13 al televiziunii israeliene, avertismente au fost trimise grupării palestiniene islamiste Hamas în Fâşia Gaza, Israelul ameninţând cu ripostă severă la orice tentativă de perturbare a ceremoniilor, în timp ce tensiunile au crescut în ultimele zile în zonele de frontieră.

Poliţia se temea iniţial că anumite persoane ar putea protesta împotriva vizitei lui Putin din cauza încarcerării americancei de origine israeliană Naama Issachar în Rusia, chiar dacă informaţii recente au relevat un posibil progres în negocierile pentru obţinerea eliberării sale.

Se presupune că aceste ceremonii ar putea să provoace importante probleme în traficul rutier în centrul Ierusalimului, de miercuri până vineri, şi de-a lungul Drumului care duce spre Ierusalim, joi dimineaţă, în timp ce Vladimir Putin şi vicepreşedintele american, Mike Pence, se vor deplasa la Ierusalim de la aeroport, au avertizat forţele de ordine.

Poliţia a recomandat localnicilor să evite pe cât posibil deplasările spre Ierusalim în această perioadă.

În total, 47 de delegaţii ale unor lideri mondiali, între care 26 de preşedinţi, patru regi şi patru prim-miniştri sunt aşteptaţi în Israel în această săptămână. Prima dintre ele, condusă de guvernatorul general al Australiei, David Hurley, a sosit marţi. Majoritatea celorlalte urmează să sosească pe parcursul zilei de miercuri, conform publicaţiei menţionate.

Prima parte a evenimentului, un dineu de stat organizat la reşedinţa preşedintelui israelian, va avea loc miercuri seara şi va fi difuzat în direct. O inaugurare comemorativă, în amintirea victoriei Uniunii Sovietice la Leningrad, va avea loc joi în jurul orelor 11:00 în Parcul Sacher din Ierusalim, urmată de ceremonia principală la Yad Vashem joi după-amiază.

Printre personalităţile internaţionale aşteptate figurează vicepreşedintele american, Mike Pence, şefa Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, preşedintele rus, Vladimir Putin, şeful statului francez, Emmanuel Macron, omologul lor german Frank-Walter Steinmeier, preşedintele României, Klaus Iohannis, şeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, liderii Italiei, Greciei, Austriei, Ciprului, Albaniei, Croaţiei, Ungariei, Bosniei, Bulgariei, Suediei, Georgiei şi ai altor ţări.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Israel masuri de securitate