x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Medici Fără Frontiere: Va dura cel puţin şase luni pentru a stabiliza epidemia de Ebola

Medici Fără Frontiere: Va dura cel puţin şase luni pentru a stabiliza epidemia de Ebola

15 Aug 2014   •   16:50
Medici Fără Frontiere: Va dura cel puţin şase luni pentru a stabiliza epidemia de Ebola

Va dura cel puţin şase luni până când epidemia de Ebola, din vestul Africii, va putea fi stabilizată, au avertizat azi reprezentanţii organizaţiei caritabile Medici Fără Frontiere.

Preşedintele organizaţiei, Joanne Lui, a solicitat în cadrul unei conferinţe organizate la Geneva ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii să coordoneze mai eficient eforturile internaţionale de limitare a răspândirii bolii.

Epidemia, care a început în luna februarie în Guineea, s-a răspândit în Liberia, Sierra Leone şi Nigeria. Până în prezent au murit 1.069 de oameni.

Joanne Lui spune că a controla răspândirea bolii în Liberia, unde peste 300 de persoane au murit, este cheia prevenirii apariţiei altor focare.

"Dacă nu stabilizăm situaţia din Liberia, nu vom stabiliza niciodată situaţia în regiune. Când vine vorba de durata eforturilor necesare, nu vorbim de săptămâni, ci de luni. Trebuie să menţinem eforturile luni de zile, cel puţin şase luni, iar când zic asta, sunt optimistă", a spus Joanne Lui.

De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că gravitatea epidemiei este mult subestimată.

"Angajaţii aflaţi la locul focarelor epidemiei adună dovezi conform cărora numărul de cazuri raportate şi numărul de decese sunt mult subestimate. Nu avem o imagine reală a gravităţii epidemiei", se arată într-un comunicat al organizaţiei.
 

×