x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel face doar cât o „vacă grasă” pentru Berlusconi

Merkel face doar cât o „vacă grasă” pentru Berlusconi

de Sînziana Stancu    |    15 Sep 2011   •   21:00
Merkel face doar cât o „vacă grasă” pentru Berlusconi

Ce-si face omul cu mana lui ... este si cazul sefului Executivului de la Roma, Silvio Berlusconi, care, de la un timp, aluneca tot mai in jos pe panta nesabuintelor. Seria scandalurilor in care este implicat culmineaza acum cu un episod ce ar putea pune in dificultate chiar si relatiile diplomatice intre Germania si Italia. Tabloidul britanic Daily Mail, cel german Bild, precum si o serie de publicatii italiene dezvaluie con­ti­nutul unei convorbiri telefonice pe care Berlusconi a avut-o cu un jurna­list italian, convorbire ce a fost inre­gistrata fara stirea premierului, si in care el face remarce extrem de jignitoare la adresa cancelarului german Angela Merkel.

In viziunea lui Berlusconi, Merkel 'este o vaca grasa pe care nici un barbat nu si-ar dori-o in pat'. Aceasta este insa varianta 'decenta' a trascrierii inregistrarii, pe care presa din mai multe tari a publicat-o. In original insa, Berlusconi s-a exprimat la adresa omologului sau german cam asa: Merkel 'este o curva grasa pe care nimeni n-ar vrea sa o f...'. Aceasta inregistrare a fost descoperita de anchetatorii care investigau un complot de santaj impotriva premierului italian, la mijloc fiind suma de 660.000 de euro, dupa cum a dezvaluit Daily Mail. Presa italiana a publicat dezvaluiri despre inregistrarile descoperite de anchetatori numai sub forma de aluzii, presupusele cuvinte jignitoare fiind publicate numai pe site-uri si bloguri. Cabinetul premierului nu a reactionat inca in nici un fel despre remarcele jignitoare ale lui Berlusconi la adresa cancelarului german, insa publicatia Il Giornale, care este proprietatea familiei sale, a scris ca toate aceste informatii sunt niste 'barfe', lasand sa se inteleaga ca nu s-au spus vorbe atat de grave la adresa lui Merkel si ca s-ar fi facut glume mai degraba inofensive pe seama aspectului ei fizic.

Nici presa gernana nu confirmase pana ieri gravele insulte ale premierului italian. In schimb, tabloidul german Bild, care este cel mai bine vandut in Germania, si-a aratat mai mult indignarea fata de insultele lui Berlusconi, titrand: 'A insultat-o Berlusconi pe cancelarul nostru Merkel?', ceva mai multa furtuna

s-a starnit in randul politicienilor, dupa dezvaluirile facute de presa. Tot cotidianul Bild relata ieri ca deputatul conservator Rocco Buttiglione, care s-a adresat Parlamentului despre aceasta situatie, a comentat-o astfel in fata politicienilor: 'Daca sunt adevarate zvonurile ca primul-mi­nistru a vorbit despre Merkel intr-un mod inacceptabil care nu poate fi reprodus, atunci situatia ar fi drama­tica'. Deputatul italian nu a detaliat insa cazul.

Nu este pentru prima oara cand Berlusconi face gafe sau remarce deplasate fata de o persoana anume sau fata de o situatie. Tot din inre­gistrari telefonice s-a aflat, luna trecuta, ca Berlusconi, care are pe rol patru procese penale, intre care unul cu celebra minora de origine maricana, zisa 'Ruby', cu care ar fi intretinut relatii sexuale, a descris Italia, sub 'apasarea' acestor dosare probabil, ca fiind 'o tara de rahat', pe care ar vrea s-o paraseasca insa cat mai curand. Cat priveste gafele anterioare facute fata de Merkel, Berlusconi a ignorat-o pur si simplu, trecand pe langa ea fara sa o salute macar la o reuniune a NATO, in 2009, iar la o intalnire oficiala, 'Il Cavaliere' s-a pitit dupa o statuie, si cand Merkel ajunsese in dreptul acesteia, el i-a sarit in fata si a speriat-o, strigandu-i 'Cucu!'...

×