x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel, printre nazişti. Ce dezbatere riscantă a lansat Der Spiegel

Merkel, printre nazişti. Ce dezbatere riscantă a lansat Der Spiegel

de Marina Constantinoiu    |    22 Mar 2015   •   21:17
Merkel, printre nazişti. Ce dezbatere riscantă a lansat Der Spiegel

Redacţia săptămânalului german Der Spiegel a pus piciorul în prag: coperta ultimului său număr, un fotomontaj, o prezintă pe cancelarul german Angela Merkel înconjurată de nazişti, pozând în faţa Acropolei ateniene. Titlul este pe măsura îndrăznelii:”Germania, o putere superioară”. Oare aşa îi văd europenii pe germani? Revista deschide dezbaterea.

Coperta face referire, evident, la discordia făţişă dintre Berlin şi Atena: reparaţiile de război pentru ocupaţia nazistă din anii 1940. Noul Guvern grec îşi face un titlu de onoare din solicitarea de compensaţii financiare pentru crimele şi pagubele comise de nazişti în Grecia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nici vorbă, răspund germanii!

Subiectul va fi pus pe masă totuşi luni, de către premierul grec Alexis Tsipras, cu ocazia întrevederii pe care urmează să o aibă cu Angela Merkel, la Berlin.

Sentimentul antiausteritate este foarte puternic în Grecia. Iar Germania, promotorul austerităţii, este cea arătată cu degetul pentru presiunile puse pe Atena de a respecta regulile. Şi, evident, cea care cristalizează tensiunile.

Situaţia s-a înveninat în ultimele zile, după ce a fost dată publicităţii o înregistrare video în care Yanis Varoufakis, actual ministru, ridica degetul mijlociu la adresa Germaniei, în timpul unei cuvântări. Înregistrarea data din 2013. Varoufakis nu era încă ministru. Astăzi, el lasă de înţeles că ar fi vorba despre un trucaj şi că se încearcă discreditarea sa.


×