x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Francezii sunt plătiţi pentru a merge cu bicicleta la muncă

Francezii sunt plătiţi pentru a merge cu bicicleta la muncă

de Agerpres    |    02 Iun 2014   •   20:34
Francezii sunt plătiţi pentru a merge cu bicicleta la muncă

Franţa a demarat un program experimental urmând ca timp de şase luni să plătească oamenii care vor să meargă cu bicicleta la muncă, în ideea de a îmbunătăţi sănătatea populaţiei şi a reduce în acelaşi timp poluarea aerului şi consumul de combustibili, transmite Reuters.

Mai multe state europene, printre care Olanda, Danemarca, Germania, Belgia şi Marea Britanie, au scheme similare cu diferite stimulente variind de la reduceri fiscale, plăţi la kilometru şi sprijin financiar la cumpărarea de biciclete.

În Franţa, aproximativ 20 de companii şi instituţii care angajează un număr total de 10.000 de persoane s-au angajat să le plătească salariaţilor suma de 25 de eurocenţi pentru fiecare kilometru mers cu bicicleta la lucru, a informat Ministerul francez al Transporturilor într-un comunicat de presă difuzat luni.

Ministrul francez al Transporturilor, Frederic Cuvillier, a subliniat că utilizarea transportului în comun este deja subvenţionată, adăugând că dacă rezultatele testelor vor fi încurajatoare ar putea fi demarat un al doilea program test dar la o scară mai mare.

Autorităţile de la Paris speră că acest program va creşte gradul de utilizare a bicicletelor pentru mersul la muncă până la 50% de la 2,4% din totalul călătoriilor dintre locuinţă şi servici în prezent, adică aproximativ 800 de milioane de kilometri la o distanţă medie de 3,5 kilometri pentru o călătorie.

Potrivit organizaţiilor de promovare a bicicletelor în Olanda aproximativ 25% din totalul navetiştilor merg la muncă cu bicicleta, în timp ce în Belgia ponderea este de 8%.

×
Subiecte în articol: bicicleta mersul pe bicicleta