x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mexicanii trebuie să ''preia controlul'' ţării lor de la ''carteluri''

Mexicanii trebuie să ''preia controlul'' ţării lor de la ''carteluri''

31 Mai 2019   •   20:00
Mexicanii trebuie să ''preia controlul'' ţării lor de la ''carteluri''
Sursa foto: François Lacasse

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a reluat vineri atacurile împotriva Mexicului, cerându-i să acţioneze riguros şi împotriva traficului de droguri, a doua zi după anunţul său surpriză cu privire la o creştere a taxelor vamale la produsele importate din ţara vecină cu scopul de a constrânge Mexicul să acţioneze împotriva imigranţilor clandestini, potrivit AFP.

Guvernul mexican "trebuie să preia controlul asupra ţării sale din mâinile baronilor drogurilor şi cartelurilor. Taxele vamale vor stopa atât drogurile, cât şi imigranţii clandestini", scrie el într-o postare pe Twitter.

Liderul american a declarat că 90% din drogurile care inundă SUA tranzitează Mexicul şi trec prin frontiera mexicană.

Potrivit lui Trump, 80.000 de persoane au decedat anul trecut şi vieţile altor un milion au fost "distruse" din cauza acestei situaţii.

"Aceasta durează de mulţi ani şi nimic nu s-a făcut împotrivă. Noi înregistrăm un deficit comercial de 100 miliarde de dolari cu Mexicul. A sosit timpul!", mai scrie în mesajul său miliardarul republican.

În faţa ofensivei vamale a lui Donald Trump, preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador şi-a apărat acţiunea sa în criza legată de migraţie, fără a contesta ratificarea acordului de liber schimb nord-american.

"Noi ne facem treaba" pentru a stopa fluxul migranţilor veniţi din America Centrală, a insistat Lopez Obrador, la o zi după anunţul preşedintelui american Donald Trump că va aplica tarife vamale de 5% asupra tuturor bunurilor provenite din Mexic, taxe care ar putea creşte progresiv ulterior.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mexic sua