x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mexicanul Carlos Slim, miliardarul lumii

Mexicanul Carlos Slim, miliardarul lumii

de Mihaela Matachita    |    12 Mar 2010   •   00:00
Mexicanul Carlos Slim, miliardarul lumii

Clasamentul pe anul 2010 al celor mai mari averi din lume, dat publicităţii ieri de revista Forbes, prezintă două surprize: mexicanul Carlos Slim l-a detronat pe cofondatorul Microsoft, Bill Gates, de pe locul întâi şi, pentru prima dată, topul cuprinde trei români: Dinu Patriciu, Ioan Niculae, Ion Ţiriac.

5597-115864-carlosslim.jpgMiliardarul mexican Carlos Slim Helu (70 de ani), magnat al telecomunicaţiilor, cu o avere estimată la 53,5 miliarde de dolari, figura de câţiva ani în "trioul formidabil" al bogaţilor lumii, alături de americanii Bill Gates, cofondator Microsoft, şi Warren Edward Buffett, cunoscut om de finanţe.

Carlos Slim a investit puternic în timp de criză şi, astfel, a ajuns pe primul loc anul acesta. De meserie inginer constructor, cel mai bogat om din lume este fiul unui imigrant libanez venit în Mexic la începutul secolului trecut.

Bill Gates, care a ocupat prima poziţie în 14 din ultimii 15 ani, are o avere estimată la 53 de miliarde de dolari şi s-a clasat pe locul doi. Averea lui Warren Buffett, supranumit "oracolul din Omaha" pentru deciziile sale investiţionale, a crescut la 47 de miliarde de dolari. Al treilea în topul celor mai bogaţi oameni din lume spune: "Am pus mulţi bani la lucru în haosul din ultimii doi ani. Când plouă cu aur, caută o găleată, nu un degetar".

Din Asia vine indianul Lakshmi Mittal, care deţine şi combinatul siderurgic de la Galaţi. El figurează pe locul 5, cu o avere de 28,7 miliarde de dolari. Iar francezul Bernard Arnault, proprietarul grupului de lux LVMC (Louis Vuitton, Moet&Chandon), domină Europa, cu cele 27,5 miliarde de dolari situându-se pe locul 7 mondial.

PREMIERĂ ROMÂNEASCĂ
România figurează anul acesta cu trei miliardari. Dinu Patriciu (59 de ani), cu o avere de 2,2 miliarde de dolari, ocupă locul 437 în lume. "New entry" în top, Ioan Niculae (55 de ani) are o avere de 1,1 miliarde şi figurează pe locul 800. O revenire în clasament: Ion Ţiriac (70 de ani) se situează pe locul 937, averea sa fiind estimată la 1 miliard de dolari.

Dintre celelalte ţări europene fost comuniste şi astăzi membre UE, doar Cehia şi Polonia mai figurează, în top cu trei, respectiv patru miliardari.

Pe de altă parte, peste 200 de miliardari au intrat sau au revenit în top anul acesta, numărul marilor bogaţi ai lumii crescând la 1.011 din 55 de ţări. Clasamentul este dominat tot de americani în proporţie de 40%, cu 5 procente mai puţin faţă de anul trecut. Dintre cele 97 de noi intrări în top, doar 16% sunt din Statele Unite ale Americii.

În schimb, Asia vine puternic din urmă, aflându-se în prezent cu doar 14 miliardari după Europa. O premieră în acest an o reprezintă China (inclusiv Hong Kong), care figurează pe locul al doilea pe ţări, după SUA, cu 89 de miliardari. Prin comparaţie, Rusia are doar 62. Finlanda şi Pakistanul intră cu primii miliardari în topul Forbes.

SUA ŞI EUROPA, AMENINŢATE
Dacă Mexicul l-a dat pe deţinătorul celei mai mari averi din lume anul acesta, şi alte ţări în curs de dezvoltare sau economii emergente au miliardarii lor, semnal că America şi Europa îşi pierd încetul cu încetul poziţiile în acest club select. În primele zece poziţii din clasament figurează doi indieni şi un brazilian, iar Taiwanul are 18 miliardari, Turcia 28 etc.

La categoria tineret, Mark Zuckerberg (25 ani), cofondatorul reţelei de socializare Facebook, exclus din lista pe 2009, apare în topul pe anul acesta pe locul 212, cu 4 miliarde de dolari.
New York-ul este oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume (60), urmat de Moscova (50) şi, la distanţă, de Londra (32).

● Cel mai tânăr miliardar: americanul Mark Zuckerberg, 25 de ani, locul 212
● Cel mai vârstnic miliardar: elveţianul Walter Haefner, 99 de ani, locul 287
● Cea mai bogată femeie: americanca Christy Walton, 55 de ani, locul 12
● Cel mai tânăr din top 30: americanul Sergey Brin, 36 de ani, locul 24
● Cel mai bogat rus: Vladimir Lisin, 53 de ani, locul 32
● Cel mai bogat chinez: Zong Qinghou, 64 de ani, locul 103

×
Subiecte în articol: externe forbes top miliardari carlos slim