x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prăbuşirea zborului MH370 - misiune sinucigaşă?

Prăbuşirea zborului MH370 - misiune sinucigaşă?

de Marina Constantinoiu    |    27 Mar 2014   •   18:54
Prăbuşirea zborului MH370 - misiune sinucigaşă?

Surse apropiate investigatorilor ciudatului accident aviatic al zborului MH370 aparţinând companiei Malaysia Airlines au declarat pentru cotidianul britanic The Telegraph că datele adunate până în prezent sugerează că avionul era intact în momentul prăbuşirii. Piloţii aparatului Boeing 777 al Malaysia Airlines ar fi prăbuşit în mod deliberat avionul în Oceanul Indian, ca parte a unei misiuni sinucigaşe, au declarat sursele citate. Anchetatorii sunt din ce în ce mai convinşi că avionul a fost prăbuşit într-o manieră “raţională”, şi la originea ei nu a stat o problemă structurală a aparatului.

Teoria sinucigaşă se bazează pe datele transmise de la bordul avionului privind traseul, semnalizările şi comunicaţiile. “A fost un act deliberat al cuiva de la bord, care avea cunoştinţe detaliate despre ce avea de făcut”, scrie Telegraph, citând această sursă.

Circa 300 de obiecte au fost localizate de un satelit thailandez în Oceanul Indian, în largul oraşului Perth, Australia, într-o zonă de căutare a epavei avionului prăbuşit la 8 martie. Dimensiunile obiectelor variază între doi şi 15 metri. Nu se poate confirma că acestea sunt rămăşiţele aeronavei, cel puţin pentru moment.
Aceste obiecte plutesc pe o suprafaţă de câteva sute de kilometri pătraţi, la 2.700 de kilometri sud-vest de Perth şi la 200 de kilometri de zona reperată de un satelit francez. Imaginile capturate de satelitul francez a dezvăluit prezenţa a 122 de obiecte plutitoare pe un perimetru de 400 de kilometri pătraţi în sudul Oceanului Indian, în interiorul zonei de căutare stabilite de ţările implicate în căutări.

Tatăl unui pasager aflat la bordul avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a intentat o acţiune în justiţie împotriva constructorului avionului şi a companiei aeriene, au anunţat miercuri avocaţii americani angajaţi în acest caz, relatează AFP.
Firma Ribbeck Law a depus plângere marţi în faţa unui tribunal din Illinois în numele unui avocat indonezian, Januari Siregar, al cărui fiu Firman Siregar, în vârstă de 25 de ani, s-a aflat printre cei 239 de pasageri şi membri ai echipajului zborului MH370.
Ribbeck Law doreşte să ştie dacă avionul ar fi putut suferi o eventuală eroare de concepţie sau o avarie mecanică sau dacă Malaysia Airlines a comis o greşeală ce ar putea explica dispariţia avionului Boeing care efectua cursa Kuala Lumpur-Beijing.





×