x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Migranți arestați în Italia în legătură cu două violuri în Rimini

Migranți arestați în Italia în legătură cu două violuri în Rimini

03 Sep 2017   •   16:40
Migranți arestați în Italia în legătură cu două violuri în Rimini

Patru migranţi, între care trei minori şi un al patrulea de 20 de ani, au fost arestaţi în Italia în legătură cu două violuri comise în staţiunea Rimini, informează duminică dpa. 

Cei patru sunt acuzaţi că în zorii zilei de 26 august au atacat un cuplu de polonezi, l-au bătut pe bărbat şi au violat-o pe femeie, iar apoi au violat un prostituat transsexual din Peru. 

Poliţia italiană a postat duminică pe Twitter un mesaj în care anunţa că l-a arestat "pe presupusul lider al bandei" în gara din Rimini. "Încerca să se facă nevăzut pe cale feroviară", a adăugat poliţia italiană. 

Presa din peninsulă l-a identificat pe bărbat drept Guerlin Butungo, din Congo, în vârstă de 20 de ani. 

Alţi doi suspecţi, doi fraţi din Maroc de 15 şi 16 ani, s-au predat sâmbătă. Ei erau în evidenţa poliţiei, pentru delicte precum tâlhărie şi trafic de droguri. Cei doi au ajutat poliţia să-i aresteze pe ceilalţi indivizi implicaţi, între care un nigerian de 17 ani prins sâmbătă, a relatat presa italiană. 

Cei doi fraţi marocani "nu mai puteau purta povara (...) acţiunilor lor dramatice şi violente", a declarat presei şeful poliţiei din Rimini, Maurizio Improta. 

După mărturiile victimelor, atacurile într-una dintre cele mai populare staţiuni din Italia de la Marea Adriatică au fost puse imediat pe seama străinilor, alimentând furia populară şi sentimentele antiimigraţie. 

Statistici realizate de un institut de cercetare socială care relevau că aproximativ 40% din violurile din Italia sunt comise de străini - care reprezintă mai puţin de 10% din populaţia ţării - au fost citate des de presă. 

Liderul partidului de extremă dreapta Liga Nordului, Matteo Salvini, a sugerat pe Facebook ca, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii să fie castraţi chimic şi repatriaţi cu forţa.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: violuri rimini italia migranti