x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Milioane de fluturi, aşteptaţi să ajungă vara aceasta în Marea Britanie

Milioane de fluturi, aşteptaţi să ajungă vara aceasta în Marea Britanie

19 Iul 2019   •   17:50
Milioane de fluturi, aşteptaţi să ajungă vara aceasta în Marea Britanie

Milioane de fluturi sunt aşteptaţi vara aceasta să ajungă în Marea Britanie, un fenomen care se produce o dată la zece ani, relatează vineri Reuters.

Iubitorii de natură sunt îndemnaţi să se uite după fluturele Painted Lady (doamna pictată) care a început să sosească pe continent ca parte a migraţiei sale anuale de 12.000 de km, potrivit organizaţiei Butterfly Conservation.

"Semnele în Europa par foarte promiţătoare - 2019 ar putea fi un an foarte bun pentru Painted Lady care a sosit deja în număr mare în anumite părţi ale Regatului Unit", a declarat prezentatorul TV Chris Packham, care este şi vicepreşedinte al Butterfly Conservation.

Ultimul fenomen de acest gen a avut loc în 2009, când în jur de 11 milioane de fluturi au sosit în Marea Britanie.

Călătorind cu viteze de până la 48 de km pe oră, fluturele Painted Lady migrează din Africa până în Cercul Arctic într-o călătorie anuală care poate dura până la şase generaţii. Fluturii care se întorc în toamnă în Africa fac parte din noi generaţii provenite din cele care au părăsit continentul african la începutul anului.AGERPRES

×
Subiecte în articol: fluturi Marea Britanie