x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Militar mort in Irak - Lacrimi de durere si onoruri militare

Militar mort in Irak - Lacrimi de durere si onoruri militare

de Anca Aldea    |    29 Apr 2006   •   00:00
Militar mort in Irak  - Lacrimi de durere si onoruri militare

Trimisul special al Jurnalului Natio-nal a calatorit, la revenirea in tara, in acelasi avion cu care a fost repa-triat militarul roman mort in Irak.

Corespondenta din Irak
"Cu trei zile in urma, ne bucuram cu totii de invierea lui Hristos si colegul nostru Bogdan se bucura alaturi de noi", a spus, cu voce puternica, apasatoare, generalul Sorin Ioan, seful Statului Major al Fortelor Terestre Romane, aflat pentru cateva zile intr-o vizita in Irak.

Era joi dimineata. A opta zi petrecuta la Camp Mittica, o baza militara a coalitiei internationale unde se afla stationati circa 2.000 de italieni si 500 de romani. Eram sapte jurnalisti din Romania. Ca in fiecare dimineata, ne-am adunat cu totii la baza Batalionului 280 Infanterie pentru a servi o ceasca de cafea alaturi de cativa militari ai batalionului si de generalul Ioan.

VESTEA. Stateam asezati in jurul unor mese. Afara erau in jur de 40 de grade. Aerul ar fi fost imbacsit daca nu mai sufla, din cand in cand, cate o adiere de vant. Era aproape ora 9:30. Dintr-un capat al aleii care trecea pe langa un cort urias a aparut un tanar imbracat in uniforma politiei militare. Avea o mina trista, aproape desfigurata. I-a soptit cateva cuvinte generalului Ioan si a plecat in graba.

Dupa cateva minute, generalul ne-a strans pe toti jurnalistii intr-un birou si ne-a spus ca am pierdut un om intr-o misiune. Caporalul Bogdan Hancu de la Politia Militara, singurul roman aflat intr-un convoi de patrulare italian, a murit pe loc dupa ce vehiculul blindat in care se afla a sarit in aer la trecerea peste un dispozitiv exploziv improvizat. Alaturi de el si-au pierdut viata si trei carabinieri italieni, iar un al patrulea a suferit rani extrem de grave. Tragedia s-a petrecut la Nassiriya, un oras predominant siit, la ora locala 8:30 (7:30, ora Romaniei). Convoiul mixt se afla intr-o misiune de rutina prin care se monitorizau posturile de politie irakiene.

Vestea ne-a socat pe toti. Afara, stransi in jurul corturilor, militarii romani erau siguri ca atentatul nu l-a vizat pe colegul lor, ci pe carabinierii italieni. Altii povesteau, ingroziti, ca in jurul orei 8:00, cu 30 de minute inainte de tragedie, prin acelasi loc din Nassiriya, o regiune relativ linistita, a trecut un convoi romanesc. Romanii - circa 400 de membri ai Batalionului 280 Infanterie din Focsani si 100 ai Politiei Militare - se afla aici ca parteneri ai coalitiei mondiale antiteroriste. Au venit cu riscul vietii.

Atmosfera devenise atat de apasatoare incat nimeni nu mai scotea o vorba. Stateam cu totii in fata frumoasei bisericute de la batalionul romanesc. Dupa ce a slujit in oastea pamanteasca pentru libertate, pace, securitate, Bogdan s-a ridicat la Cer. "Dumnezeu i-a luat sufletul la El pentru a-I sluji", spunea preotul Ionel Vranceanu in prezenta a sute de militari romani si italieni adunati joi, in jurul pranzului, in fata micutei biserici, acolo unde a fost depus, pentru circa o ora, sicriul cu trupul neinsufletit al primului militar roman care a cazut la datorie in Irak. La ceremonia religioasa a luat parte si generalul irakian Saad, comandantul brigazii irakiene din sud. Prezenta acestuia "este o mare onoare", imi sopteste un militar.

REVENIREA ACASA. Dupa slujba, sicriul cu trupul neinsufletit a luat drumul aeroportului din Tallil, pentru a fi imbarcat la bordul unei aeronave Hercules C-130. Delegatia romana condusa de generalul Ioan a insotit, in tacere, cortegiul. Au fost cele mai lungi 10 minute din viata mea. O liniste de mormant am gasit la aeroport. Doar suieratul motoarelor de avion se auzeau. Colegii lui Bogdan se rugau. Tineri vanjosi, cu priviri pierdute, cu lacrimi in ochi ii urau colegului lor drum bun spre noua sa casa din Ceruri.

Militarii au ramas pe pista mult timp dupa decolarea avionului. Timp de sase ore, cat a durat zborul spre casa, atmosfera la bordul aeronavei a fost posomorata. Undeva in spate, dincolo de zeci de pachete trimise acasa de militarii romani, impachetate in ambalaje de culoare neagra, se afla cosciugul primului militar roman cazut la datorie in Irak. Fiecare dintre noi am trecut, pentru cateva momente, pe langa sicriul acoperit cu drapelul Romaniei. L-am rugat pe Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tanarului. Emotiile s-au accentuat cand, la Bucuresti, Bogdan a fost inaintat post-mortem la gradul de sublocotenent si decorat, de presedintele Romaniei, cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler, pentru militari, cu insemn de razboi.

PREGATIRE. Garda de onoare din cadrul Batalionului 280 Infanterie, in fata bisericii de la Bat
DURERE. Cateva sute de militari romani si italieni au asteptat in tacere sicriul cu trupul neinsufletit al lui Bogdan

DISPERAREA FAMILIEI
Militarul iesean ucis joi dimineata in Irak va fi inmormantat maine la Cimitirul Eroilor din Iasi. Corpul neinsufletit al caporalului Bogdan Hancu a ajuns acasa, la Iasi, joi dupa miezul noptii.
Sicriul tanarului militar a fost insotit in zborul dinspre Bucuresti spre Iasi de generalul de brigada dr. Nicolae Roman, sef de Stat Major in cadrul Comandamentului 2 Operativ Intrunit Buzau. Acesta l-a decorat post-mortem pe Bogdan Hancu sublocotenent cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler, pentru militari, cu insemn de razboi. Infasurat in tricolor, sicriul a fost pus pe catafalc si a urmat o slujba religioasa de 15 minute.
Pe langa familie au venit la aeroport si fostii colegi ai lui Bogdan de la Batalionul 151 Infanterie "Lupii negri". De la aeroport, sicriul a fost depus in capela Corpului 10 Armata, din Copou. Ieseanul a fost intampinat cu onoruri militare, insa familia este distrusa: "Toate astea nu mi-l aduc inapoi", a spus ravasita Carmen Hancu, mama lui Bogdan. Colegii si prietenii au trecut pe langa sicriul inconjurat de coroane de flori ca sa-si ia ramas bun.
La numai 28 de ani, militarul a ales sa plece in Irak pentru a urca mai sus in cariera militara. Bogdan Hancu nu si-a mai vazut parintii, sotia si rudele din ianuarie, cand a plecat in misiune.
Trebuia sa calce pe pamant romanesc in iulie, insa a ajuns acasa intre patru scanduri. Pentru ieseanul care provine dintr-o familie cu traditie militara, 27 aprilie 2006 a fost o zi fatidica.
O explozie produsa langa Nassiriya, in sudul Irakului, i-a curmat viata in timpul unei misiuni de patrulare, alaturi de militarii italieni. (Mirela Cimpoi)
×
Subiecte în articol: externe bogdan irak sicriul