x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Militarii români din Irak vor fi relocați într-o altă bază NATO

Militarii români din Irak vor fi relocați într-o altă bază NATO

07 Ian 2020   •   15:27
Militarii români din Irak vor fi relocați într-o altă bază NATO
Sursa foto: observator.tv

Ministerul Apărării Naţionale a întreprins măsurile necesare pentru întreruperea misiunilor de instruire şi consiliere efectuate de militarii români dislocaţi în Irak, ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Pentru asigurarea siguranţei personalului, cei 14 militari români care erau în misiune în Irak vor fi relocaţi temporar într-o altă bază a coaliţiei.

Misiunile militarilor români se axau pe activităţi de pregătire şi formare a instructorilor irakieni din sistemul militar, consilierea oficialilor din Ministerul irakian al Apărării şi din alte instituţii responsabile pentru reformarea sectorului de securitate şi creşterea capacităţii operaţionale a Forţelor Armate ale Republicii Irak, arată reprezentanţii MApN.

Decizia României este în deplină concordanţă cu poziţia aliată exprimată în cadrul reuniunii de luni şi, în funcţie de evoluţia situaţiei din zonă, militarii români sunt pregătiţi să îşi reia misiunile, precizează MApN.

România rămâne ferm angajată în lupta împotriva terorismului internaţional, atât în format aliat, cât şi alături de partenerii din cadrul Coaliţiei Globale anti-ISIS, subliniază sursa citată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: irak militari romani