x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Militarii ruși fug din calea războiului din Ucraina

Militarii ruși fug din calea războiului din Ucraina

12 Mai 2015   •   22:31
 Militarii ruși fug din calea războiului din Ucraina

Militarii ruși părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina, au declarat militari și activiști pentru apărarea drepturilor omului. Afirmațiile lor pun la îndoială asigurările date de Kremlin potrivit cărora în Ucraina nu ar fi fost trimiși soldați ruși și că aceia care luptă alături de rebeli sunt 'voluntari'.

Dovezi că ruși luptă în Ucraina, precum echipament rusesc găsit în estul țării, mărturii ale familiilor unor militari și ale unor ucraineni care afirmă că au fost capturați de forțe aeropurtate ruse, sunt însă extrem de numeroase.

Până acum a fost extrem de rar ca soldați ruși care au luptat acolo să fie dispuși să vorbească. Cinci militari care au părăsit recent armata, dintre care doi spun că au preferat mai degrabă să plece decât sa lupte în Ucraina, și-au povestit experiențele pentru Reuters, citată DE AGERPRES.

Unul dintre ei, din Moscova, a declarat că a fost trimis anul trecut să ia parte la exerciții în sudul Rusiei, însă a ajuns în Ucraina cu un convoi de vehicule blindate.

Președintele rus Vladimir Putin a dezmințit în nenumărate rânduri că Moscova a trimis forțe militare să-i ajute pe rebelii din estul Ucrainei, unde confruntările armate continuă să facă victime, în pofida armistițiului din februarie.

×
Subiecte în articol: militari rusi armata rosie rusi razboi ucraina