x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Milițiile kurde recrutează copii din taberele de persoane strămutate

Milițiile kurde recrutează copii din taberele de persoane strămutate

03 Aug 2018   •   17:51
Milițiile kurde recrutează copii din taberele de persoane strămutate

Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din Siria, recrutează copii din taberele pentru persoane strămutate din nord-estul ţării aflate în război, încălcând dreptul internaţional, a declarat vineri Human Rights Watch (HRW), relatează AFP. 

Mii de persoane trăiesc în tabere aflate în zonele controlate de YPG, miliţie kurdă aliată Statelor Unite în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI). 

"Cel mai tragic lucru este că miliţia recrutează copii din familii vulnerabile aflate în taberele de persoane strămutate fără ştiinţa părinţilor lor care nu sunt nici măcar informaţi de locul în care aceştia se află", a spus Priyanka Motaparthy din cadrul HRW. 

Legea internaţională interzice facţiunilor armate nestatale să recruteze combatanţi cu vârsta sub 18 ani, iar recrutarea copiilor cu vârste sub 15 ani este considerată o crimă de război. 

Opt familii din trei tabere de persoane strămutate din nordul Siriei au declarat pentru HRW că miliţiile şi forţele de securitate kurde au încurajat copii să se alăture luptătorilor lor. Cea mai tânără a fost o fată de 13 ani. 

"Suntem săraci, i-au spus fiicei mele că îi vor da bani şi haine", a spus mama fetiţei. Fiica ei nu a mai dat niciun semn de viaţă timp de o lună. 

Forţele kurde nu au forţat minorii să intre în rândurile lor, dar au împiedicat familiile să comunice cu copiii lor. 

Anul trecut, ONU a recenzat 224 de cazuri de recrutare de copii de către YPG şi de către unitatea sa de femei, de aproape cinci ori mai multe decât în 2016. 

Mai multe grupuri armate din Siria au recurs în cei şapte ani de conflict la recrutarea de minori.

AGERPRES

×