x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul de externe saudit califică uciderea lui Khashoggi drept "o greşeală imensă şi gravă"

Ministrul de externe saudit califică uciderea lui Khashoggi drept "o greşeală imensă şi gravă"

21 Oct 2018   •   20:44
Ministrul de externe saudit califică uciderea lui Khashoggi drept "o greşeală imensă şi gravă"

Ministrul de externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, a declarat duminică, într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, că uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi în interiorul consulatului saudit în Istanbul a fost "o greşeală imensă şi gravă" şi a promis familiei ziaristului că persoanele răspunzătoare vor fi pedepsite, transmit Reuters, dpa şi AFP.

"Aceasta este o greşeală îngrozitoare. Aceasta este o tragedie îngrozitoare. Le transmitem condoleanţe. Le simţim durerea", a declarat Al-Jubeir. "Din nefericire, a fost comisă o greşeală imensă şi gravă şi vă asigur că cei răspunzători vor plăti pentru asta", a adăugat şeful diplomaţiei saudite.

Relaţia Washington-Riad va supravieţui acestui incident, a mai menţionat Al-Jubeir din Riad, şi a dat asigurări că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman nu a fost informat despre operaţiune, care nu a fost autorizată de putere. Regele Salman, a adăugat Al-Jubeir, "este hotărât" ca cei responsabili de moartea jurnalistului "să dea socoteală".

"A fost făcută în mod evident o greşeală imensă şi ceea ce a agravat greşeala a fost tentativa de a o muşamaliza. Acest fapt este inacceptabil pentru orice guvernare. Aceste lucruri se întâmplă din nefericire", a adăugat Al-Jubeir.

Întrebat unde se află cadavrul şi dacă a fost tranşat, Al-Jubeir s-a limitat să spună că "lucrăm la asta" cu Turcia. "Nu suntem un guvern autoritar, suntem o monarhie", a insistat el, care a calificat moartea lui Khashoggi "un act criminal" şi o "aberaţie".

Al-Jubeir a spus că autorităţile saudite nu cunosc detalii legate de modul în care a fost ucis Khashoggi în interiorul consulatului sau unde se află cadavrul acestuia. El a declarat la Fox News că Jamal Khashoggi a fost abordat de "echipa de securitate saudită" atunci când a intrat în consulat şi mărturia agenţilor saudiţi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat după aceea diferă de informaţiile furnizate de oficialităţile turce, fapt ce a determinat autorităţile saudite să înceapă o anchetă.

"A fost ucis în interiorul consulatului. Nu cunoaştem în detaliu cum anume (a fost ucis). Nu ştim unde este cadavrul. Suntem hotărâţi să nu lăsăm nicio piatră neîntoarsă... Suntem hotărâţi să-i pedepsim pe cei răspunzători de această crimă", a insistat şeful diplomaţiei saudite, potrivit Reuters.

Jubeir este primul dintre înalţii demnitari saudiţi care a făcut o declaraţie oficială pe această temă, după ce sâmbătă saudiţii au recunoscut că Jamal Khashoggi nu mai este în viaţă. Saudiţii au furnizat versiuni diferite ale circumstanţelor morţii lui Khashoggi. Prinţul moştenitor a respins orice fel de implicare în moartea jurnalistului.

Jamal Khashoggi, editorialist al cotidianului american The Washington Post şi critic vocal al regimului saudit condus de prinţul Mohammed bin Salman, a fost văzut ultima dată pe 2 octombrie atunci când a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru a ridica documente necesare căsătoriei cu logodnica sa, care are cetăţenia turcă. Jurnalistul mai are rude care locuiesc în Arabia Saudită şi trei copii care deţin cetăţenie americană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Jamal Khashoggi