x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul german de Interne avertizează că zona Schengen este în pericol din cauza valului de imigranți

Ministrul german de Interne avertizează că zona Schengen este în pericol din cauza valului de imigranți

22 Aug 2015   •   07:34
Ministrul german de Interne avertizează că zona Schengen este în pericol din cauza valului de imigranți

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că acordul Schengen este în pericol din cauza valului uriaș de imigranți care sosesc la granițele Uniunii Europene, relatează BBC.

Germania este pregătită să accepte peste 800.000 de imigranți, mult mai mult decât orice stat diu Uniune.

Zona Schengen este formată din 26 de state europene, cele mai multe dintre ele făcând parte din UE, iar controalele la graniță sunt desființate.
Problemele sunt, conform ministrului german, statele care au eșuat să aderare la principiul că responsabilitatea pentru procesarea cererilor de azil stă în țările care au jucat cel mai mare rol în acest proces.

Principiul a fost stabilit in Regulamentul de la Dublin. Cei mai mulți imigranți care traversează Mediterana, sosesc în Grecia și Italia, unde autoritățile spun că nu pot face față numărului mare de oameni. Odată sosiți în zona Schengen, aceștia se deplasează fără opreliști mai departe spre nordul Uniunii Europene.

 Thomas de Maiziere a mai declarat că dacă nimeni nu va mai ține cont de legi, zona Schengen va fi în pericol, motiv pentru care este nevoie urgentă de soluții din parte Europei.

Agenția Frontex spune că, numai în anul 2015, au sosit pe teritoriul UE peste 340.000 de imigranți din Orientul Mijlociu, Africa dar mai ales din Siria.

Agerpres

×
Subiecte în articol: thomas de maiziere imigranti