x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul japonez de Finanțe nu va participa la reuniunea G20

Ministrul japonez de Finanțe nu va participa la reuniunea G20

16 Mar 2018   •   08:57
Ministrul japonez de Finanțe nu va participa la reuniunea G20

Ministrul japonez de Finanţe, Taro Aso, implicat în scandalul de corupţie care îl afectează pe premierul nipon Shinzo Abe, nu va participa la reuniunea miniştrilor de Finanţe din G20 care va avea loc săptămâna viitoare în Argentina, informează AFP. 

Taro Aso "se va concentra pe audierea sa din Parlament şi va fi reprezentat la Buenos Aires de adjunctul său Minoru Kihara", a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului japonez de Finanţe. 

Parlamentul nipon va fi ocupat luni cu dezbaterile din jurul unui scandal de favoritism, care vizează vânzarea la preţ redus al unui teren aparţinând statului precum şi falsificarea de documente ale Ministerului de Finanţe referitoare la această tranzacţie. Terenul respectiv a fost cedat unui administrator de şcoli naţionaliste, despre care se ştie că este un apropiat de premierului Shinzo Abe şi al soţiei sale, Akie Abe. 

Taro Aso, care potrivit unor parlamentari din opoziţie va asista la şedinţa de luni Parlamentului alături de premierul Shinzo Abe, şi-a prezentat scuze ''sincere'' cu privire la documentele pe care ministrul a recunoscut că le-a falsificat înainte de a le prezenta Parlamentului, dar a exclus varianta demisiei afirmând că trebuie făcută lumină în acest dosar. 

Scandalul a provocat deja demisia unui înalt responsabil din Ministerul de Finanţe, în timp ce un alt funcţionar a fost găsit mort vinerea trecută în ceea ce pare a fi o sinucidere, conform media, iar familia acestuia a cerut explicaţii autorităţilor. 

Opoziţia vrea să audă mărturia unui înalt funcţionar din Ministerul de Finanţe responsabil de vânzarea terenului, Nobuhisa Sagawa, care a demisionat săptămâna trecută. Acesta ar putea fi audiat în cursul săptămânii viitoare. 

Summitul miniştrilor de Finanţe din G20 urmează să aibă loc în perioada 19-20 martie la Buenos Aires (Argentina).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ministrul japonez de finante taro aso g20