x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UIMITOR! Ce a făcut o tânără mamă după ce i s-a spus că suferă de cancer în stadiu terminal

UIMITOR! Ce a făcut o tânără mamă după ce i s-a spus că suferă de cancer în stadiu terminal

09 Ian 2013   •   08:55
UIMITOR! Ce a făcut o tânără mamă după ce i s-a spus că suferă de cancer în stadiu terminal
Lizei Russell în vârstă de 37 de ani a aflat că mai are de trăit doar un an, după ce medicii au descoperit că suferă de cancer la plămâni în stadiu terminal. Aşa că femeia, mama a două fete, a decis să facă într-un an tot ce şi-ar fi dorit să facă întreaga viaţă: să le ofere partenerului ei de viaţă şi copiilor cele mai frumoase amintiri posibile.

Femeia a decis să aibă parte de nunta viselor sale cu partenerul său de viaţă, iar cu banii primiţi în dar la nuntă şi cu economiile agonisite de-o viaţă, să plece în vacanţă în strainatate.

Cancerul de care suferea era inoperabil, aşa că medicii nu îi puteau oferi decât maxim un an şi jumătate de viaţă, dacă urma tratamentul cu chimioterapie.Femeia îşi aminteşte că acea perioadă era sfâşietoare, în care îşi lua mereu la revedere de la fiicele sale şi de la tatăl lor.

În total, familia Russell a cheltuit aproximativ 20.000 de lire sterline, construind amintiri frumoase şi petrecând vacanţe în Bulgaria, Turcia şi Spania.

"Banii nu contează atunci când ştii că mori. Nu vroiam ca fetele să ţină minte spitalul şi pe mine acolo, vroiam să ţină minte numai momentele frumoase", mai spune femeia.

Potrivit Daily Mail, după trei ani petrecuti astfel, adică dublu faţă de cât îi spuseseră medicii că mai avea de trăi, femeia a mers din nou la consult. Medicii aveau să-i dea o veste incredibilă: cancerul său se micşorase atât de mult, încât tumoarea era nedetectabilă.

Medicii au fost la fel de uimiţi urmând să o monitorizeze frecvent pentru a evita recidivarea bolii.



×