x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Misterul din spatele morții aviatoarei Amy Johnson a fost dezvăluit

Misterul din spatele morții aviatoarei Amy Johnson a fost dezvăluit

31 Dec 2016   •   13:02
Misterul din spatele morții aviatoarei Amy Johnson a fost dezvăluit

Când Amy Johnson a murit în urma unui accident aviatic și a dispărut sub valurile înghețate, lumea întreagă a pierdut un simbol. Aviatoarea a devenit un superstar internațional ca fiind prima femeie care a pilotat singură din Marea Britanie până în Australia. Și nu s-a oprit aici. A stabilit recorduri pentru cele mai rapide zboruri din Marea Britanie în Japonia, Africa de Sud și India. De asemenea, a fost prima persoană care a zburat din Londra în Moscova într-o singură zi. Amy a fost eroina multor generații de fete care își doreau o viață plină de aventuri, în detrimentul unei vieți domestice, cu familie și responsabilități.

Moștenirea ei încă este prezentă printre noi, chiar și la 75 de ani de la moartea ei. EasyJet a numit un avion după ea și a dublat numărul femeilor pilot în acest an la cererea  Amy Johnson Flying Initiative.

La un moment dat, a decis să intre în serviciul militar al Marii Britanii pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial și să livreze avioane în țară pentru Forțele Aeriene Regale. A fost decizia care a costat-o viața pe Amy și care a dus la un mister neelucidat până în prezent.

Avea 37 de ani când, pe 5 ianuarie 1941, Amy a zburat prin ninsoare și o ceață înghețată, cu o busolă stricată, pentru a livra un avion nou Oxford Airspeed din Blsckpool către Oxfordshire. Zborul ar fi trebuit să dureze 90 de minute, dar patru ore după decolare, avionul s-a prăbușit pe coasta Kent, aproape de Herne Bay. În timp ce avionul ei rămânea foarte rapid fără combustibil, a observat convoiul Marinei Regale în Tamisa și a decis să se catapulteze, pentru prima și ultima dată în cariera ei minunată, în speranța de a fi salvată.

Corpul ei nu a fost găsit niciodată, iar istoricul Dr Alec Gill crede că dovezile duc către un scenariu terifiant, Amy fiind omorâtă de elicele navei trimise pentru a o salva din estuarul înghețat al Tamisei.

Revelația vine din partea lui Harry Gould, care are 84 de ani și al cărui tată, pe nume Harry, a fost pe nava HMS Haslemere, cea care ar fi trebuit să o salveze pe Amy. Harry a declarat că nava a lovit un banc de nisip și a fost pus să dea înpoi pentru a se elibera. “Tatăl meu a spus ca se apropia foarte repede de pupă și striga echipajului să oprească motoarele pentru că merg în direcția greșită. Dar ei nu au ascultat. Unul dintre ofițeri a țipat la ea spunându-i “Nu-mi spune tu mie ce să fac!”. Dacă ar fi ascultat-o, Amy poate că ar fi supraviețuit. Câteva secunde mai târziu a fost trasă sub navă. Toată lumea crede că a fost ucisă de elice. Este groaznic să mori așa”, a declarant Harry, citat de The Mirror. Tatăl lui și ceilalți oameni ai echipajului au fost obligați să nu declare nimic pe timpul anchetei morții lui Amy Johnson, din 1943.

Ascunse printre rapoartele oficiale, există dovezi care susțin aceste afirmații, de la Derek Roberts, din Forțele Aeriene Regale, al cărui prieten, caporalul Bill Hall, a fost pe HMS Haslemere. Acestea relevă faptul că Amy s-a apropiat de navă, s-a identificat și s-a plâns că apa este foarte rece, implorând echipajului să o scoată de acolo cât mai repede. “I-au aruncat o frânghie, de care nu s-a putut ține. Apoi cineva a schimbat sensul de mers al motoarelor. Ca rezultat, ea a fost atrasă sub navă unde elicele au omorât-o”.

×
Subiecte în articol: Amy Johnson