x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mohamed Morsi, acuzat de "complicitate la crime şi acte de tortură"

Mohamed Morsi, acuzat de "complicitate la crime şi acte de tortură"

19 Aug 2013   •   20:20
Mohamed Morsi, acuzat de "complicitate la crime şi acte de tortură"

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi este vizat de un nou cap de acuzare, privind "complicitate la crime şi acte de tortură" comise împotriva manifestanţilor care protestau în faţa sediului Preşedinţiei la sfârşitul anului 2012, anunţă surse judiciare citate de AFP.

Mohamed Morsi, deţinut într-o locaţie secretă de când a fost demis de armată pe 3 iulie, era acuzat deja în legătură cu evadarea din închisoare în anul 2011, în timpul crizei care a condus la înlăturarea regimului Hosni Mubarak.

În decembrie 2012, mii de manifestanţi s-au adunat în faţa Palatului prezidenţial din Cairo pentru a denunţa un decret emis de Morsi, acuzat de tentativă de islamizare a Egiptului.

×
Subiecte în articol: mohamed morsi crime tortura Egipt