x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova cere UE liberă circulaţie pentru liderii separatişti din Transnistria

Moldova cere UE liberă circulaţie pentru liderii separatişti din Transnistria

de Vitalie Calugareanu    |    18 Dec 2009   •   00:00

Autorităţile Republicii Moldova au solicitat Uniunii Europene să suspende condiţionat, pentru 6 luni, interdicţia de călătorie în spaţiul european aplicată liderilor separatişti de la Tiraspol. Chişinăul speră să determine astfel partea transnistreană să revină la masa de negocieri. Experţii în problema transnistreană sunt sceptici în privinţa reuşitei unei astfel de strategii, dar sesizează o anumită logică în gestul Chişinăului.

Vicepremierul moldovean Victor Osipov a lansat solicitarea de anulare condiţionată a interdicţiei de circulaţie în spaţiul european pentru liderii transnistreni în cadrul unei întâlniri cu diplomaţii europeni acreditaţi la Chişinău. Dacă UE va da curs solicitării Chişinăului, partea transnistreană va avea la dispoziţie 6 luni ca să demonstreze progrese în eliminarea unor probleme stringente, inclusiv, a celor care au motivat sancţiunile aplicate de Consiliul UE. Este vorba de reluarea negocierilor politice, progresul în soluţionarea problemelor şcolilor moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine din stânga Nistrului şi eliminarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a oficialilor, diplomaţilor, dar şi a oamenilor simpli.

"Această iniţiativă a Chişinăului ne-ar putea ajuta să găsim soluţii la multe probleme. Este o posibilitate de a demonstra o abordare pozitivă în contextul politicilor pe care noi încercăm să le aplicăm, pentru a mişca din loc reglementarea transnistreană", a menţionat vicepremierul moldovean, Victor Osipov.

Expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi, care consideră inutile negicierile cu şeful administraţiei separatiste, Igor Smirnov, consideră, de data aceasta, că la Tiraspol s-au creat premise politice care s-ar putea solda cu rezultate pozitive pentru Chişinău, dar numai în cazul în care Guvernul moldovean are deja o strategie închegată şi calculată în problema reintegrării ţării: "Dacă Guvernul Republicii Moldova a ales acel scenariu care se numeşte «stick and carrot» ­ iată, noi facem un pas în întâmpinare, iar voi, la rândul vostru, faceţi pasul vostru - aceasta ar putea avea un efect pozitiv, mai ales dacă ţinem cont de faptul că există un conflict deschis în interiorul clasei politice din regiunea transnistreană, iar Rusia nu se grăbeşte să recunoască independenţa Transnistriei.

La aceasta se adaugă şi faptul că nimeni nu neagă exodul masiv al populaţiei din raioanele din stânga Nistrului, deoarece toţi oamenii treji la minte înţeleg lipsa de perspectivă a regimului transnistrean", ne-a spus Nantoi.

În opinia lui, există şi soluţii dure care ar putea determina regimul de la Tiraspol să fie mai flexibil în privinţa negocierilor. Pentru aceasta, însă, UE şi SUA ar trebui să convingă Ucraina să ajute Chişinăul: "Rusia este perfect conştientă de faptul că dacă Ucraina doreşte - regimul de la Tiraspol dispare timp de o săptămână", a subliniat expertul moldovean.

Pentru aceasta, spune el, trebuia să se aplice exact inversul gestului mărinimos al Chişinăului de a le permite liderilor transnistreni să circule liber în Europa: "Ucraina trebuia determinată să se asociază la interdicţia de circulaţie impusă de UE şi SUA pentru un grup de persoane de la Tiraspol. Şi gata! Igor Smirnov nu ar mai fi putut pleca nicăieri, deoarece el circulă la Moscova, împreună cu Evghenii Şevciuk şi toată gaşca, care acum se ceartă în intre ei, prin Odesa", a subliniat Nantoi.

Diplomaţii europeni au promis că vor examina atent şi operativ demersul Chişinăului de a anula, pentru 6 luni, restricţiile de circulaţie impuse liderilor transnistreni.

Un comunicat al diplomaţiei ruse menţionează că viceministrul rus de Externe Grigiri Karasin a discutat ieri cu asistentul adjunctului secretatului de stat al SUA Daniel Russel "despre reglemetarea conflictului moldo-transnistrean". În cadrul discuţiilor "a fost abordat ­ potrivit comunicatului citat ­ subiectul reluării procesului de negocieri cu participarea reprezentanţilor Republicii Moldova şi ai Transnistriei".

×
Subiecte în articol: externe