x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova ia curent de la Ben Laden

Moldova ia curent de la Ben Laden

25 Sep 2004   •   00:00

EXTERNE

Pana sa ajunga in Republica Moldova, energia electrica rusa trece prin cel putin patru firme intermediare, dintre care una a familiei lui Ossama ben Laden. De doi ani, monopolistul rus al producerii si distribuirii de energie electrica "RAO EES Rossii" exporta energie electrica in Republica Moldova. Numai anul trecut au fost livrate 878,7 milioane de kWh de energie electrica, cantitate ce acopera circa 25 la suta din necesitatile republicii. Valoarea afacerii este de circa 20 milioane de dolari. Energia electrica este mai ieftina cu 40% decat cea produsa in R. Moldova si cu peste 30% decat cea importata din Ucraina sau de la Centrala de la Cuciurgan, din Transnistria. Cea mai mare parte a energiei livrate ajunge la retele electrice aflate in proprietatea statului.

COMPANIA CLANULUI. Dar nu acest lucru ne preocupa, desi, daca e piata libera, statul nu ar trebui sa favorizeze pe unii agenti economici, iar pe altii sa-i lase sa lucreze in paguba. Vorba e ca aceasta afacere, destul de profitabila pentru toate partile, este intermediata de "Falkon" Ltd, firma ce apartine influentei si bogatei familii saudite Ben Laden, al caruia membru, Ossama ben Laden, este teroristul numarul 1 din lume.

CASTIG. Faptul ca "Falkon" intermediaza exporturile de energie electrica si in Republica Moldova este confirmat chiar de directorul general al "Inter RAO EES", Evghenii Dod.

Numai de la intermedierea exportului de energie in R. Moldova, "Falkon" si familia Ben Laden ar castiga anual aproximativ 2 milioane de dolari. "Falkon" Ltd e o firma mica, cu un capital statutar de 93.000 dolari, inregistrata in anul 1995, la Praga, de trei caucazieni, acoperire pentru grupul "Saudi Ben Laden". Din anul 2000, "Falkon" Ltd devine partener permanent al "RAO EES Rossii" in operatiunile de export de energie electrica.

MANA RUSILOR. Firma apare in atentia opiniei publice in anul 2001, cand Cehia a decis sa vanda la licitatie drepturile asupra unei datorii a Federatiei Ruse de 2,5 miliarde de dolari, acumulata inca din epoca sovietica. Castigatoare a licitatiei a fost nimeni alta decat "Falkon", care a platit pentru datorie 400 milioane de dolari, adica de 6,25 ori mai putin. Ulterior, guvernul rus a rascumparat datoria respectiva de la "Falkon", platind de doua ori mai mult - 800 milioane de dolari. In acelasi timp, in baza unui acord cu Cehia, Rusia urma sa ramburseze restul datoriei de 1,1 miliarde de dolari cu marfuri, in special, arme si energie electrica. Furnizarea energiei electrice in contul datoriei a fost pusa pe seama "RAO EES Rossii", care incepe exportul de curent prin intermediul propriei firme "Inter RAO EES". Este vorba de livrari de energie electrica in valoare de peste 450 de milioane de dolari. In schema rambursarii datoriei apare si firma "Falkon", care vinde energia rusa in statele CSI.

Sa vedem daca autoritatile vor face ordine in randul demnitarilor care protejeaza afacerile cu energie electrica prin care se spala banii teroristilor.

Nota: Fragmente din articolul publicat de Jurnal de Chisinau. Titlul si intertitlurile ne apartin

×
Subiecte în articol: externe electrica dolari energie falkon