x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova se împrumută 500 de milioane de dolari de la FMI

Moldova se împrumută 500 de milioane de dolari de la FMI

30 Ian 2010   •   00:00

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un împrumut de 574 de milioane de dolari pentru Republica Moldova. Cu aceşti bani, Guvernul de peste Prut speră să depăşească grava criză economică în care se află.



Împrumutul este structurat în două părţi, una deblocată în cadrul unei proceduri rezervate statelor membre cele mai sărace, fără dobândă până la sfârşitul lui 2011, şi cealaltă cu o dobândă mică, dar care prevede o perioadă de patru ani şi jumătate fără rambursare.

Acest ajutor trebuie "să susţină programul economic al ţării, care încearcă să restaureze viabilitatea bugetului său şi a poziţiei sale externe, să îşi conserve stabilitatea financiară, să reducă sărăcia şi să ridice creşterea", a precizat FMI.

Republica Moldova se confruntă de mai multe luni cu o profundă criză politică, Parlamentul fiind incapabil să aleagă un preşedinte în pofida a două scrutine legislative succesive în 2009, care ar trebui să fie urmate de un altul anul acesta.

×
Subiecte în articol: externe