x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Morgan Stanley, amendat în Franța cu 20 milioane de euro pentru manipularea bondurilor suverane

Morgan Stanley, amendat în Franța cu 20 milioane de euro pentru manipularea bondurilor suverane

10 Dec 2019   •   13:50
Morgan Stanley, amendat în Franța cu 20 milioane de euro pentru manipularea bondurilor suverane
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Autoritatea Pieţelor Financiare din Franţa (AMF) a anunţat amendarea cu 20 de milioane de euro (22 de milioane de dolari) grupul bancar american Morgan Stanley pentru manipularea bondurilor suverane.
Reprezentanţii Morgan Stanley au precizat că intenţionează să facă apel.
"Activităţile în cauză au fost realizate în conformitate cu practicile de piaţă şi ca parte a obligaţiilor şi a rolului firmei de formator activ de piaţă", se arată într-un comunicat al băncii americane.

Subsidiara Morgan Stanley din Londra este acuzată că a folosit tactica "umflă preţul, apoi vinde" (pump and dump), pentru a manipula preţurile bondurilor suverane.
Este vorba de manipularea preţurilor în cazul a 14 bonduri suverane franceze şi opt belgiene, în iunie 2015.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: morgan stanley bonduri