x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova va finaliza săptămâna aceasta vânzarea către India a sistemelor de apărare antiaeriană S-400

Moscova va finaliza săptămâna aceasta vânzarea către India a sistemelor de apărare antiaeriană S-400

02 Oct 2018   •   21:20
Moscova va finaliza săptămâna aceasta vânzarea către India a sistemelor de apărare antiaeriană S-400

Rusia şi India vor finaliza acordul privind vânzarea sistemelor ruseşti de apărare antiaeriană S-400 în timpul vizitei de joi şi vineri la New Delhi a preşedintelui Vladimir Putin, a anunţat marţi Kremlinul, relatează AFP. 

"La 4 octombrie, preşedintele Putin pleacă într-o vizită importantă în India (...) Punctul esenţial al acestei vizite va fi semnarea unui acord pentru livrarea sistemelor de rachete S-400", a declarat consilierul Kremlinului, Iuri Ushakov, vorbind despre un contract de cinci miliarde de dolari. 

Preşedintele rus va merge pe 4 şi 5 septembrie în India, în prima sa vizită în această ţară din octombrie 2016, când a participat la summitul puterilor emergente BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). 

Negocierile dintre New Delhi şi Moscova pentru cumpărarea acestui sistem de apărare antiaeriană au loc de mai multe luni, însă s-au lovit de ameninţările cu sancţiuni la adresa Indiei lansate de SUA în cazul achiziţionării de armament rusesc.

Congresul american a adoptat în 2017 o lege care vizează Rusia pentru intervenţia sa în Ucraina şi pentru presupusul său amestec în alegerile prezidenţiale din SUA. Această lege impune sancţiuni economice împotriva oricărei entităţi sau ţări care încheie contracte de armament cu companii ruseşti. 

La sfârşitul lui 2017, Rusia a semnat deja un acord pentru vânzarea de sisteme de apărare S-400 către Turcia, atrăgând critici din partea aliaţilor Ankarei din NATO, care au subliniat incompatibilitatea cu sistemele de apărare ale Alianţei. 

Rusia negociază de asemenea cu Qatarul pentru achiziţionarea acestor sisteme, care includ mai multe staţii radar, precum şi rachete cu diferite raze de acţiune şi echipamente de întreţinere. S-400 este cel mai avansat sistem rusesc de apărare antiaeriană.AGERPRES

×